G4Media.ro

Activiștii Greenpeace au scris cu vopsea galbenă mesaje de protest pe sediul…

Foto: Greenpeace

Activiștii Greenpeace au scris cu vopsea galbenă mesaje de protest pe sediul OMV Petrom. ONG-ul are o campanie împotriva extracției gazelor din Marea Neagră, în plină criză energetică provocată de Rusia

Activiștii ONG-ului Greenpeace au scris miercuri cu vopsea galbenă mesaje de protest pe sediul companiei OMV Petrom din București, potrivit imaginilor postate pe rețelele sociale. Protestul e îndreptat împotriva producției gazelor din Marea Neagră, un proiect în care OMV Petrom e asociată cu Romgaz. Greenpeace nu a postat imagini de la un protest similar împotriva companiei de stat Romgaz.

De asemenea, Greenpeace nu a organizat nici un protest împotriva companiei cu capital american Black Sea Oil and Gas careproduce deja gaze în Marea Neagră.

Protestul Greenpeace are loc pe fondul încercării României și Republicii Moldova, dar și a altor țări din regiune, de a scăpa de dependența de gazele rusești, folosite de Kremlin ca armă politică.

Compania OMV Petrom a transmis într-un comunicat că ”respectă dreptul la libera exprimare și la discuții obiective și respectuoase. Însă acestea ar trebui sa se desfășoare in mod legal, fără ca oamenii sa fie puși în pericol si fără daune ale bunurilor. Siguranța este prioritara pentru OMV Petrom. Neptun Deep este un proiect strategic pentru România care va contribui la securitatea energetică a țării si a Europei, la tranziția energetică si la creșterea economică. Intensitatea emisiilor directe de carbon a proiectului este semnificativ sub media industriei. Tranziția energetica a României este un proces gradual si echilibrat care necesita un mix de soluții, inclusiv gaze naturale si surse regenerabile”.

G4Media a scris încă din 5 martie că Greenpeace România, filiala locală a ONG-ului global, duce o campanie împotriva proiectului Neptun Deep de producție a gazelor în Marea Neagră. Proiectul e derulat de OMV Petrom (capital majoritar austriac) și Romgaz (capital de stat) și e în faza de autorizare. Greenpeace România utilizează toate mijloacele activismului: procese în justiție, proteste, lansare de studii și conferințe.

Campania Greenpeace a început în 2023, când cele două companii au și anunțat decizia finală de investiție în proiectul din Marea Neagră. Cele două direcții de atac ale Greenpeace sunt: amenințarea speciilor vulnerabile din Marea Neagră (caii de mare, steluțele de mare și delfinii) și intensificarea efectelor schimbărilor climatice. Statul român, prin instituțiile sale, și cele două companii au respins acuzațiile și criticile.

Proiectul Neptun Deep a fost întârziat aproape un deceniu din cauza neînțelegerilor dintre companiile implicate și statul român în privința regimului fiscal. Din cauza amânărilor provocate de regimul PSD condus de Liviu Dragnea, compania americană Exxon Mobil s-a retras din proiect, fiind înlocuită de compania de stat Romgaz.

România a închis majoritatea minelor de cărbune pentru a reduce impactul asupra mediului și folosește gazele naturale ca etapă în drumul spre neutralitatea climatică.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Greenpeace este finantata de Rusia. Ar trebui interzisa organizatia asta in Romania sau cel putin sa nu fie bagata in seama de politicieni, iar pentru orice daune materiale pe care le provoaca sa plateasca conform legislatiei in vigoare.

  2. Greenpeace NU este finantata de Rusia. Afirmatia ca Greenpeace este finantata de Rusia este lipsita de dovezi, falsa si instigatoare, încadrandu-se intr-o campanie de dezinformare din ce in ce mai agresivă.
    In ceea ce priveste plata daunelor conform legilor, așa ar trebui, dacă autoritățile și -ar face treaba și dacă compania prejudiciata ar reclama vandalismul. După cum se poate ușor observa, in București de exemplu, vandalismul stradal este prezent peste tot și nu este pedepsit conform legii.

    • Let’s agree, Greenpeace nu este finantate de Rusia. Ok. Devine aceasta organizatie mai dezirabila in vreun fel?
      Evident ca nu, GreenPeace se impotriveste investitiilor in energie, pe termen lung sa ne intoarcem la un trai la nivel preindustrial a carui tehnologie poate sustine undeva la 1 miliard de oameni, maxim. Save the planet, not the people ideology.

  3. Sper ca au folosit o vopsea pe baza de apa, ecologica.

  4. Să interzicem TikTok, Greenpeace. Câți ani ai fabexdd? Ai prins comunismul să simți ce înseamnă cenzura?

    • TikTok iti trimite toate datele personale unui stat comunist, daca guverne vestice au interzis TikTok pe telefoanele politicienilor si functionarilor ar trebui sa-ti dea un indiciu ca nu ar trebui sa folosesti acea aplicatie Orweliana care nu face nimic mai mult decat sa-ti mucifice creierii.
      Nu am prin comunismul si nu promovez cenzura.
      Greenpeace actioneaza prin parghii legale pentru a bloca drumul spre securitatea energetica a Romaniei si mareste dependenta fata de gazul rusesc, in opinia mea asta este teror1sm. Eu as prefera sa nu ardem gaze sau carbune, conditia fiind sa investim masiv in energie nucleara, dar ce sa vezi Green „Peace” se impotriveste si celei mai curate forme de energie pe care o avem la dispozitie.

  5. Cu tot respectul pentru libera exprimare, dar chiar nu mai contează independența energetică a țării? Chiar trebuie să cumpărăm totul de la alții, iar noi să stăm cu gazul și petrolul în subsol și cu alte bogății prin munți, în timp ce suntem săraci și cinstiti ca Iliescu? Cred că Kuzmin și Putin își freacă mâine de bucurie când văd astfel de acțiuni. Vai de capul nostru.

  6. Alta campanie sponsorizata de moscova care sa opreasca dezvoltarea romaniei…..greenpeace veniti cu o solutie daca tot vreti sa faceti ceva…

  7. RUSOFILILOR!!!! Va urmariti interesele financiare, primiti bani din Rusia si incercati sa mintiti permanent oamenii ca o sa fie afectata biosfera Marii Negre,desi exista studii clare care contrazic acest aspect. Altceva nu stiti, pro-rusilor!