G4Media.ro

Activistul Vitali Ioffe a fost ucis la Sankt Petersburg (presa rusă)

pexels.com

Activistul Vitali Ioffe a fost ucis la Sankt Petersburg (presa rusă)

Activistul politic Vitali Ioffe a fost ucis la Sankt Petersburg, a relatat canalul de Telegram proguvernamental Mash on the Moika. Această informație a fost confirmată pentru publicația Bumaga de fiica activistului, Elena, potrivit Rador Radio România.

Publicația Mash susține că Queer Blogger-ul, în vârstă de 20 de ani, Aleksandr S., a mărturisit uciderea activistului, în vârstă de 53 de ani. El a declarat că l-a înjunghiat de cel puțin 20 de ori pe Ioffe. Nu există însă nicio confirmare a acestei informații. Potrivit Mash, bloggerul a fost reținut.

”Știu sigur că a fost ucis, locul și ora aproximativă [Mash on the Moika] sunt corecte”, a declarat Elena pentru Bumaga. Ea nu cunoaște circumstanțele crimei, de asemenea, nu are informații despre implicarea bloggerului în comiterea crimei.

Potrivit Fontanka, Ioffe a fost găsit mort într-un apartament din cartierul Kalininsk din Sankt Petersburg, situat pe Bulevardul Nauka. Publicația susține că de fapt crima a fost anunțată de Aleksandr, în vârstă de 20 de ani, care ”a venit să declare crima la poliția din Vîborg, unde a anunțat că a ucis un bărbat”.

Şi Agenția de presă RusNews scrie pe Canalul de Telegram despre uciderea lui Ioffe, citând o sursă proprie, fără a oferi detalii.

Vitali Ioffe este un activist politic care ieșea în mod frecvent la pichete unice în Sankt Petersburg, după începerea războiului din Ucraina și era prezent în sala de judecată la procesele deținuților politici. A fost reținut în mod frecvent la proteste. Doar în intervalul februarie 2022 – iulie 2023, Ioffe a fost reținut de aproximativ zece ori.

Sursa: MEDUZA / Rador Radio România

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.