G4Media.ro

Activitatea economică din Zona Euro revine pe creștere în martie (indicele PMI)

Activitatea economică din Zona Euro revine pe creștere în martie (indicele PMI)

Activitatea economică din zona euro a crescut luna trecută pentru prima dată din mai 2023, dar redresarea a fost inegală, o îmbunătățire mai puternică decât se aștepta în sectorul serviciilor compensând o încetinire mai accentuată în sectorul manufacturier, potrivit unui sondaj publicat joi și citat de agenția Reuters.

Indicele compozit PMI, care combină serviciile și industria prelucrătoare, a crescut la 50,3 în martie, de la 49,2 în februarie, potrivit sondajului definitiv HCOB/S&P Global Purchasing Managers’ Survey. Prima estimare a fost de 49,9 pentru luna martie, în timp ce pragul de 50 separă creșterea și contracția activității.

„Vești bune în sfârșit. Sectorul serviciilor din zona euro își regăsește treptat suflul, activitatea stabilizându-se în februarie și dând semne de creștere moderată în martie”, afirmă Cyrus de la Rubia, economist-șef la Hamburg Commercial Bank.

Indicele PMI pentru servicii a crescut de la 50,2 la 51,5, peste estimarea rapidă de 51,1 și cel mai ridicat nivel din iunie.

Cererea de servicii a crescut, indicele comenzilor noi depășind pragul de expansiune de la 49,8 la 51,4.

„Este deosebit de încurajator să vedem că noile comenzi au revenit la creștere după opt luni de secetă. Această tendință favorabilă va continua, alimentată de creșterea salariilor care depășește inflația, stimulând astfel puterea de cumpărare a gospodăriilor”, a adăugat Cyrus de la Rubia.

Odată cu revenirea la creștere în sectorul serviciilor, optimismul general pentru anul viitor a crescut. Indicele compozit al producției viitoare a sărit de la 60,5 la 61,8, un nivel care nu a mai fost înregistrat de mai bine de doi ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...