G4Media.ro

Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort în locuinţa sa

Sursa foto: Facebook Costin Mărculescu

Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort în locuinţa sa

Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort în locuinţa sa de poliţişti, care s-au deplasat la faţa locului, după ce s-a sesizat la 112 că acesta nu a mai răspuns la uşă sau la telefon, au informat joi, pentru Agerpres, surse judiciare.

Poliţia Capitalei a anunţat, printr-un comunicat de presă, că, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui apel 112, în care se sesiza că un bărbat nu a mai răspuns la uşă sau la telefon, de mai mult timp, poliţişti de la Secţia 12 s-au deplasat la adresă pentru verificări, fiind solicitate şi echipaje din cadrul ISUBIF. În prezenţa unor martori s-a pătruns în locuinţă, unde a fost găsit decedat un bărbat.

Cazul a fost preluat de Biroul Morţi Suspecte şi Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, corpul neînsufleţit fiind ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

Poliţia Capitalei informează că se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.

Costin Mărculescu, cunoscut mai ales pentru rolul din seria „Liceenii”, ar fi împlinit în această lună 51 de ani.

Sursa foto: Facebook Costin Mărculescu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. Ăsta cine dracu mai era?

  2. Dumnezeu sa-l ierte!

  3. Dumnezeu să îl odihnească!

  4. @Neg , exact asta esti. A fost un om care s-a nascut, a trăit a iubit a suferit, o persoană normala, nu un neg ca tine. Dumnezeu sa-l ierte.

    • @Daniel: in cazul asta de ce nu se scriu astfel de articole despre toti oamenii care sunt gasiti morti in casele lor? Asemenea descoperiri macabre se intampla zilnic, oamenii aceia de ce nu „beneficiaza” de atentia presei? Sunt cumva inferiori, mai putin importanti, mai putin oameni?
      Daca se scriu articole doar despre unii si nu despre toti, inseamna ca aceia au fost deosebiti, mai importanti, mai valorosi decat muritorii de rand, nu?
      Daca asa stau lucrurile, atunci reiau intrebarea colegului de mai sus, cel cu negul pe…teabag: asta cine dracu mai era?

    • @Daniel:
      De unde stii tu ca a iubit si a suferit ?

      PS. Ca a trait, asta e sigur dar restul ?

    • @S – nu stiu daca a iubit dar sigur a fost iubit la ce p**a mare avea 🙂 Cautati pe net despre pozele sale pe FB in care isi arata podoaba.
      Oricum, Dumnezeu sa-l ierte, a fost si el un pacatos ca noi toti.

  5. E suspecta situatia. Probabil i se trage de la mineriadele din 13-15 iunie. Anul asta, s-au tinut mai devreme, pe 11.

    Cert e ca era om instarit. In niciun caz, lui nu i s-a tras de la SPARANGHEL.