G4Media.ro

Actorul italian Pierfrancesco Favino, la Festivalul de la Veneţia 2023: „Ajunge! Lăsaţi…

Sursa foto: Twitter/ @ La Biennale di Venezia

Actorul italian Pierfrancesco Favino, la Festivalul de la Veneţia 2023: „Ajunge! Lăsaţi italienii să joace rolurile de italieni în filme”

Pierfrancesco Favino, unul dintre cei mai faimoşi actori din Italia, a declarat că artiştilor italieni ar trebui să le fie oferită posibilitatea de a interpreta personajele italiene din marile producţii cinematografice internaţionale, scrie Reuters, citată de Agerpres.

El nu a menţionat niciun nume, însă apelul său a fost făcut cu doar o zi înainte ca lungmetrajul „Ferrari” să fie lansat la Festivalul de Film de la Veneţia. În acest film, actorul american Adam Driver îl joacă pe magnatul italian Enzo Ferrari, iar actriţa spaniolă Penelope Cruz interpretează rolul soţiei acestuia.

În urmă cu doi ani, Adam Driver a interpretat un alt italian celebru, Maurizio Gucci, în filmul „House of Gucci”, regizat de Ridley Scott. Alte personaje italiene din acel film au fost jucate de Lady Gaga, Jared Leto, Jeremy Irons, Salma Hayek şi Al Pacino.

„Îmi doresc ca actorii italieni… să fie mai prezenţi în filmele internaţionale pentru care sunt scrise personaje italiene”, a declarat Pierfrancesco Favino la un eveniment de promovare a noului său film, „Comandante”, realizat în limba italiană şi care deschide miercuri Festivalul de la Veneţia.

„Nu am nimic împotriva marilor staruri americane… (dar) există actori talentaţi şi în ţara noastră. Ei aşteaptă doar să li se ofere rolurile potrivite”, a adăugat Pierfrancesco Favino, vorbind într-o engleză perfectă, potrivit jurnaliştilor de la Reuters.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Cine îi oprește pe italieni să producă filme doar cu actori italieni? Să ai pretenții pe banii altora….

    • Discuția asta am avut-o cu mama, o cinefila inraita. Întotdeauna a susținut ca filmele făcute de occidentali pe baza romanelor rusesti nu au calitatea celor rusesti. Din contra, mie mi s-au părut întotdeauna superioare cel puțin dpdv al scenariului și regiei dar chiar și al interpretării actorilor pentru ca au o anumita detașare de contextul respectiv. Cat ii privește pe italieni, sunt convins ca se găsesc destui italo-americani care sa interpreteze aceste roluri în filmele americane. Cat privește cinematografia italiana, cred ca e sublima dar a dispărut. Ultimele filme păreau mai mult niște telenovele.

    • @mas: Ce ar fi să-ți iei mămica rusnaca și să vă cărați înapoi în Rusia la tătucul vostru crăcanel? Sau ți-e frică de dormitul in aer liber, in tranșeele operațiuni speciale? Trol bugetar, iubitor de rusnaci

    • @IO OI tu ai probleme psihice ? Ce legatura are ma Dostoievski sau Tolstoi su filmele facute pe baza romanelor lor cu ce fac tembelii astia din Rusia ? Pai mai baiatule tu esti la fel ca Putin, ai aceeasi mentalitate. De fapt gresesc, esti doar limitat intelectual.

  2. Italienii sa ii joace pe italieni, romanii pe romani, homosexualii pe homosexuali, negrii pe negri, albii pe albi, regii pe regi si cersetorii pe cersetori. Sa nu mai fie actori, cand ai nevoie de un ‘rol’ te duci si cauti un om care face fix aia.