Actorul Mihai Călin susține că directorul interimar al TNB, Mircea Rusu, a spus atunci când a refuzat campania pentru refugiaţii din Ucraina: ”La câte ne-au făcut ucrainenii, nouă, să ne lase”
Actorul Mihai Călin a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit TV, despre scandalul în care este implicat directorul interimar al TNB, Mircea Rusu, că a refuzat atât să se arboreze steagul ucrainean pe Teatrul Naţional cât şi campania TNB pentru refugiaţi, relatează News.ro. El a mărturisit şi ce motiv le-a dat directorul interimar pentru refuzul său, şi anume că, ”la câte ne-au făcut ucrainenii, nouă, să ne lase”.
Mihai Călin a afirmat că a fost libertatea sa de a critica ”atitudinea jalnică a acestui director interimar”. ”Povestea cu arborarea, iluminarea Teatrului Naţional, duminică, era o poveste care s-a întâmplat la Guvern, la Ministerul de Externe, la Ateneul Român, la Opera Română, la Teatrul Odeon şi la zeci de instituţii de cultură şi spectacol din întreaga lume şi Europă”, a spus Mihai Călin.
El a precizat că au fost 5 persoane de faţă când i-a propus acest lucru directorului interimar al TNB, Mircea Rusu, să pună steagul Ucrainei pe TNB, şi acesta spus: ”Nu punem, aici doar tricolorul românesc”.
”Steagul românesc oricum e acolo, sunt mai multe steaguri, şi noi ne iubim ţara, nu trebuie să te numeşti naţionalist ca să îţi iubeşti ţara. Patriotismul acesta de mucava este jalnic, este de secol 19, de Caragiale”, a spus actorul.
Mihai Călin s-a referit şi la momentul în care directorul interimar a refuzat campania TNB pentru refugiaţii din Ucraina.
”Marius Manole i-a spus despre campania TNB pentru Ucraina. Eu provin dintr-o familie în care mama mea a fost refugiată, s-a refugiat din Uniunea Societică, când aud de refugiaţi, imediat încerc să ajut, şi nu numai eu, mii şi mii de români. Un popor dezbinat, ca noi, românii, şi cu o stimă de sine foarte scăzută, în aceste săptămâni s-a coalizat, ajutorul pentru aceşti oameni amărâţi ne-a unit. Asta nu înţeleg aceşti oameni, nici ministrul, nici domnul Rusu”, a spus actorul.
El a precizat că prin această campanie, s-ar fi donat bani unor organizaţii care fac deja ceva pentru refugiaţii ucraineni.
”Ni s-a refuzat această campanie. (..) Ne-a spus domnul Rusu, la câte ne-au făcut ucrainenii, nouă, să ne lase”, a mai afirmat Mihai Călin precizând că erau persoane de faţă şi are martori în privinţa acestei declaraţii.
Sursa foto: Facebook / Mihai Călin
Citește și:
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
31 comentarii