G4Media.ro

Actorul Teodor Corban a murit la 65 de ani, anunță criticul de…

Sursa foto: Premiile Gopo

Actorul Teodor Corban a murit la 65 de ani, anunță criticul de artă Oltița Cîntec / ”În discursul de la Premiile Gopo le-a mulțumit celor doi cai distribuiți în supporting role. Avea mult umor, un umor mucalit, deștept, elaborat!”

A decedat actorul Teodor Corban, celebru după rolul său, zapciul Costandin, din filmul Aferim, premiat la Ursul de Aur la Berlin, anunță criticul de artă Oltița Cîntec pe pagina sa de Facebook.

”S-a stins Teodor Corban. Actorul. Cel pe care-l știe toată lumea din „Aferim”, unde juca rolul principal, zapciul Costandin. Un film în care a strălucit în toată splendoarea lui interpretativă. O producție laureată cu Ursul de Aur la Berlin și cu o grămadă de Premii Gopo, unul dintre ele chiar pentru prestația lui Teo, cum i se adresau apropiații. „Eu sunt un tip mai sensibil, am umor, sunt mai introvertit”, zicea într-un interviu. La hobby-uri menționa întotdeauna muzica, tenisul, muntele şi şofatul. Rolul care i-a sporit atât de mult popularitatea (e atuul imbatabil al filmului în fața teatrului!) l-a refuzat inițial. Ca sa vezi ironia profesiunii! Ezitările veneau din faptul că nu știa să călărească, dar a învățat și dup-aia a construit personajul strașnic pe care l-am văzut cu toții pe ecrane. În discursul de la Premiile Gopo le-a mulțumit celor doi cai distribuiți în supporting role. Avea mult umor, un umor mucalit, deștept, elaborat! Drum lin către stele, Teodor Corban! Îți simțim deja lipsa”, a scris Oltița Cîntec.

Născut pe 28 aprilie 1957, în Iași, Teodor Corban a avut numeroase roluri în teatru, film, a fost om de radi și, televiziune.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1985 la clasa prof. Dem Rădulescu – Dragoș Galgoțiu.

Între 1985 și 1988 a fost actor pe scena Teatrului „V. I. Popa” din Bârlad, apoi a jucat la Teatrul Dramatic din Constanța. Din 1989 era angajat la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. e ala din reclama cu mezelurile MAtache Macelaru?

  2. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace ! Amin !

  3. Cum, a murit? Atat de tanar?
    Era un actor excelent. Mare pierdere, pentru filmul si teatrul romanesc…
    Dumnezeu sa-l ierte! Odihneasca-se in pace!

  4. – Ce spuneti, domnilor, a fost sau n-a fost revolutie la noi in oras?

    – Am facut si noi revolutie, cum am putut.

  5. L-am vazut prima data in filmul Aferim si l-am indragit atat de mult. Dumnezeu sa-l ierte.

  6. a fost si intr-un serial care la fel ca atletico textila nu a rezistat! este vorba de ai nostri! dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca in pace! se cam duc toti! generatia asta mai veche mai ales! generatia noua ar trebui sa invete cate ceva de la generatia asta mai veche!