Actorul Victor Rebengiuc a remarcat la catafalcul regizorului Lucian Pintilie că nimeni de la Ministerul Culturii nu a fost prezent la înmormântarea marelui artist
Mari actori şi regizori l-au condus astăzi pe ultimul drum pe colegul şi mentorul lor, Lucian Pintilie. Regizorul a fost înmormântat cu onoruri militare la cimitirul Bellu ortodox. Aproape 100 de persoane au fost prezente la ceremonialul funerar pentru a-i aduce un ultim omagiu. Sicriul cu trupul neînsufleţit al regizorului a fost învelit cu drapelul naţional, iar soldaţii din Regimentul de Gardă au prezentat onorul la momentul ieşirii din biserică şi au tras salve de armă când coşciugul a fost coborât în criptă. Printre cei veniţi să-şi ia rămas bun de la Lucian Pintilie au fost regizorii Andrei Şerban, Stere Gulea, dar şi cei din noul val, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, Tudor Giurgiu. Au venit actorii George Mihăiţă, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Ion Caramitru, Doru Ana, Ana Ciontea, scriitoarea Ana Blandiana şi directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile. La slujba de înmormântare a fost prezent şi deputatul PNL Gigel Ştirbu, preşedintele comisiei de cultură din Camera Deputaţilor.
Totuşi, nimeni de la Ministerul Culturii nu a fost prezent, după cum a remarcat chiar actorul Victor Rebengiuc. Acesta şi-a luat rămas bun de la marele regizor, în ale cărui filme a jucat, precum „Balanţa” sau „De ce trag clopotele, Mitică?”
„A fost unul dintre regizorii care a fost interzis, a fost ostracizat, pus la index pe nedrept. Pintilie a fost un mare talent, avea o forţă rar întâlnită. Nedreptatea care i se făcuse a fost de-a dreptul scandaloasă. Nu puteai să-l pui pe Pintilie la zid, doar fiindcă arăta cum nu se poate mai bine toată mizeria din jurul nostru şi jocurile politice murdare“, a arătat actorul într-un discurs de rămas bun, la catafalcul regizorului.
„În calitate de regizor, Pintilie ştia să ne conducă, să ne incite, sa ne umileasca, pentru ca apoi sa ne ridice iarăşi în slăvi. A fost o personalitate absolut fascinantă. La revedere, Lucian!“, şi-a luat rămas-bun Victor Rebengiuc, după cum a arătat Adevărul.
„Şi talent, şi cultură, şi atitudine, şi rezistenţă morală, şi o probitate ieşită din comun”, sunt cuvintele prin care Ion Caramitru a spus totul despre omul şi artistul Lucian Pintilie.
„E un personaj foarte important pentru România, nu numai regizor, foarte important, ci şi ca atitudine, curaj, demnitate. A fost un tip extraordinar prin curajul pe care l-a avut, în general, de a nu fi acomodat cu banalităţile vieţii. Din cauza asta poate că unii nici nu l-au înţeles, au crezut că e doar, cum să vă spun, doar un om care vrea să dea cu tifla. Era foarte profund în ciuda aparenţelor. Se duce una dintre personalităţile cele mai importante ale perioadei ăsteia”, a declarat şi regizorul Stere Gulea, cu ochii în lacrimi.
„Este artistul cu care am fost întotdeauna mândră că trăiesc în acelaşi timp. Şi, am avut întotdeauna sentimentul (…) că sunt contemporană cu un geniu, ceea ce era foarte încurajator. A fost nu numai un mare artist, a fost un mare caracter şi a trăit într-o epocă în care a avea caracter era mult mai mult decât a avea talent’, a spus şi scriitoarea Ana Blandiana.
George Mihaiţă a jucat în Reconstituirea, filmul lui Pintilie interzis de comunişti. „El este pentru mine o icoană, am o casetă mare cu filmele lui şi mă închin la el. Devenirea mea artistică i-o datorez lui. El a fost un reper pentru noi, nu numai pentru noi actorii, regizorii, ci pentru noi românii. M-am bucurat că am rămas prieteni peste ani, m-am bucurat că mi-a văzut ultimele spectacole şi văzându-le am vrut să îi arăt că a mizat pe mine şi să-i mulţumesc pentru ceea ce a făcut”, au fost cuvintele lui George Mihăiţă despre mentorul său, Lucian Pintilie.
Regizorii din noul val, Adrian Porumboiu, Cristi Puiu şi Tudor Giurgiu, au venit şi ei să îl onoreze pe Pintilie. „În ’94 sau ’95 am fost regizor secund la producţia ‘Prea târziu’ şi am stat cam 9-10 luni în preajma lui. (…) Paradoxul e că am învăţat mai puţin despre cum mişti aparatul sau ce trebuie să facă actorii la cadru, dar am învăţat foarte mult despre mine, despre cum trebuie să lucrez într-o echipă şi valori importante, viaţa’, a declarat regizorul Tudor Giurgiu.
Lucian Pintilie a murit în urmă cu două zile la spitalul Elias. Avea 84 de ani. A lăsat în urmă amintirea unor spectacole de teatru remarcabile, montate la Bulandra – ”Copiii soarelui” (1961), ”Proştii sub clar de lună” (1962), ”Cezar şi Cleopatra” (1963), ”Biedermann şi incendiatorii” (1964), ”Inima mea e pe înălţimi” (1964), ”D’ale carnavalului” (1966), ”Livada de vişini” (1967) – dar şi filme precum Reconstituirea, Balanţa sau De ce trag cloptele, Mitică?”
În 1968, Pintilie a regizat ”Reconstituirea”, o satiră socială neagră, interzisă în România pentru doi ani. După interzicerea spectacolului „Revizorul” de la Bulandra, în 1972, Pintilie a părăsit România şi s-a stabilit în Franţa. A revenit în ţară pentru a finaliza „De ce trag clopotele, Mitică?” (1982), după un scenariu care a pornit de la piesa „ D’ale carnavalului”, film care a putut fi văzut abia după 1990.
Foto: Victor Rebengiuc la înmormântarea lui Lucian Pintilie. Sursa: Captură Pro TV
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii