G4Media.ro

Acuzat de fraudă online, viceprimarul comunei Vărădia a fost extrădat în SUA…

Foto: Pexels.com

Acuzat de fraudă online, viceprimarul comunei Vărădia a fost extrădat în SUA / Dorin Racu ar fi înșelat câteva sute de americani cu peste un milion de dolari

Viceprimarul comunei Vărădia, Dorin Racu a fost extrădat în SUA, fiind acuzat că a fraudat sute de americani prin comenzi false, anunță Agenția de presă Rador.

Vineri dimineaţă, bărbatul a fost predat procurorilor din SUA, pe Aeroportul Henri Coandă. Acesta urmează să ajungă înapoi în statul Louisiana şi să fie judecat pentru faptele pe care le-a comis.

Dorin Racu, viceprimarul comunei Vărădia a fost ridicat în cursul zilei de vineri, 3 februarie 2023, de INTERPOL. Dorin Racu era dat în urmărire internaţională de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii, Biroul Procurorului General din Louisiana.

Conform postării de pe site-ul oficial american, Dorin Racu (AKA: Dorin Munteanu) era căutat pentru încălcarea condițiilor de eliberare preventivă. De asemenea are și acuzații pe rol.

”Dorin Racu a fost arestat de Departamentul de Homeland Security pe data de 18 august 2014 pentru mai multe acuzații de fraudă online si prin telefon. El a fost eliberat însă în prealabil.

Racu şi alţii ar fi fraudat sute de victime în Louisiana şi în alte state cu peste un milion de dolari. Schema a fost realizată pe site-uri web de anunțuri clasificate, cum ar fi Craigslist și Ebay. Racu este singurul fugar în acest caz.

Dorin Racu este străin ilegal și are legături cu sud-estul regiunii Louisiana, California și New York. Istoricul penal al lui Dorin Racu este format din: furt de identitate, deținere de bunuri furate, fals, spălare de bani și opunere de rezistenţă în fata unui ofițer.”

În România, Dorin Racu ocupă funcţia de viceprimar al comunei Vărădia, din anul 2020.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...