G4Media.ro

Acuzat de spionaj în favoarea Rusiei, Nikolai Malinov candidează la funcția de…

Sursa: Kremlin.ru

Acuzat de spionaj în favoarea Rusiei, Nikolai Malinov candidează la funcția de președinte al Bulgariei

La câteva ore după ce Nikolai Malinov, acuzat de spionaj, a anunțat că va candida la funcția de președinte al Bulgariei, procuratura a reamintit, într-un mesaj pe site-ul său, că a demarat un proces împotriva acestuia în instanță și că procesul era programat pentru data de 26 octombrie 2021, transmite Dnevnik, citată de Rador.

Fostul deputat al Partidului Socialist Bulgar (BSP) și fost editor al ziarului „Duma”, Nikolai Malinov, a fost acuzat de spionaj în favoarea Rusiei la începutul lunii septembrie 2019.

Liderul mișcării „Rusofili” a fondat un partid la sfârșitul anului trecut, cu care a participat la alegerile din luna aprilie, iar acum și-a anunțat pe postul public de radio de la Sofia intenția de a candida la funcția de președinte al Bulgariei, menționând că va fi nominalizat de către partidul „Rusofili pentru Renașterea Patriei”, al cărui președinte este.

La câteva ore după ce a fost făcută declarația, procuratura a anunțat că procesul împotriva lui Malinov (menționat doar prin inițiale – n.red.), care a fost acuzat că „s-a pus în slujba unei organizații străine pentru a servi ca spion, pentru a furniza informații ce reprezintă secret de stat”, va începe pe fond la data de 26 octombrie 2021.

Decizia este a completului de judecată al instanței, după ședința care a avut loc. Procuratura statului precizează că în timpul anchetei au fost interogați martori, au fost efectuate percheziții și confiscări, precum și o percheziție personală a acuzatului.

Au fost pregătite două expertize tehnico-informatice, expertiza grafologică a dovezilor materiale colectate, analiza referințelor și documentelor colectate. Aproape 40 de martori urmează să fie interogați în instanță.

Sursa: Dnevkik/ Rador/ Traducerea: Mirela Petrescu

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. – Sa fie democratie, sa candideze si altii in afara de clica comunista.

    – OK, sa candideze Piedone.

    – Nuuuu, nu asaaaa.

  2. Iliescu bulgăresc! 🤮

  3. Dacă nu te orientezi de unde vine energia, vei fi spulberat de propriul popor (a precizat un ambasador NATO pe un post TV).

  4. Daca nu spioneaza cu rusii atunci este cu americanii. Toti politicienii sunt pe statele CIA sau FSB, fara sustinere nu poti ajunge sus. Cine spune altceva este un mare mincinos.