Acuzații de nepotism și discriminare la agenția ONU pentru refugiați palestinieni. UNRWA a fost criticată constant de Donald Trump
Anchetatorii Organizației Națiunilor Unite investighează în prezent acuzații de abuzuri la agenția ONU pentru palestinieni, după ce un raport intern confidențial realizat de către Departamentul etic al agenției a descris numeroase cazuri de gestionare defectuoasă și abuzuri de autoritate la cele mai înalte niveluri ale instituției. Unul dintre cei vizați de raport este chiar comisarul general al Agenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite de Ajutorare şi Lucrări pentru Refugiaţii Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA), elvețianul Pierre Krahenbuhl, acuzat de relatii nepotrivite cu o subordonata. Documentul, obținut de agenția de presă AFP, vine în contextul în care UNRWA se confruntă cu o criză fără precedent după reducerea finanțării din partea Statelor Unite. În repetate rânduri, administrația președintelui Donald Trump, alături de guvernul din Israel, a acuzat UNRWA de perpetuarea conflictului israeliano-palestinian.
AFP a obținut o copie a raportului care descrie acuzații „credibile și coroborate” de abuzuri de natură etică, inclusiv cazuri care îl vizează pe Krahenbuhl. Documentul precizează că acuzațiile includ oficiali UNRWA de rang înalt care au fost implicați în „abateri sexuale, nepotism, represalii, discriminare și alte abuzuri de autoritate, pentru câștig personal, pentru a suprima disidența legitimă și pentru a-și îndeplini în alt mod obiectivele personale.”
UNRWA (https://www.unrwa.org) a fost înființată în urmă războiului arabo-israelian din 1948, după ce mai mult de 700.000 de palestinieni au fost expulzați sau au părăsit teritoriile lor. Agenția oferă servicii vitale de educație, scociale și asistență medicală pentru circa 5 milioane de refugiați săraci aflați în Liban, Iordania, Siria și teritoriile palestiniene. UNRWA angajează aproximativ 30.000 de persoane, în special palestinieni, iar mandatul sau ca agenție ONU va fi dezbătut în cursul acestui an.
Raportul, care a fost realizat anul trecut, susține că un număr relativ scăzut de lideri seniori, în majoritate străini, au centralizat puterea și influența, ignorând controalele și încercarile ONU de a supraveghea agenția.
Documentul indică că însuși Krahenbuhl a fost implicat romantic cu o colegă care a fost numită în 2015 pentru un rol de consilier principal al comisarului general (creat special pentru ea), după un proces „extrem de rapid.” Raportul susține că acest lucru i-a permis angajatei să îl însoțească pe Krahenbuhl în cursul numeroaselor călătorii făcute în întreaga lume, la clasa business.
Acuzațiile incluse în raportul confidențial al Departamentului etic al agenției sunt în prezent examinate de anchetatorii ONU. Raportul a fost trimis secretarului general al Organizației Națiunilor Unite în decembrie, iar investigatorii ONU din Office of Internal Oversight Services au vizitat de atunci birourile UNRWA din Ierusalim și Amman, colectând informații legate de acuzațiile aduse sefilor institutiei.
Analiștii care au studiat raportul afirmă că dezvăluirile despre abuzurile conducerii UNRWA vin într-un moment extrem de delicat pentru agenție.
În 2018, Statele Unite, cel mai mare contributor la bugetul agenției, au suspendat și ulterior au tăiat toate finanțările, în valoare de 300 de milioane de dolari pentru UNRWA, provocând o criză financiară care a amenințat să ducă la închiderea școlilor și spitalelor operate de ea. Administrația președintelui american Donald Trump, împreună cu Israelul, au acuzat deseori UNRWA că a perpetuat conflictul israeliano-palestinian. Agenția contestă acest lucru și spune că serviciile pe care le oferă nu ar fi disponibile în alt mod pentru palestinieni.
Departamentul de Stat a declarat că UNRWA este „defectuoasă în mod iremediabil,” dar liderii palestinieni susțin că demersul a fost o concesie politică oferită guvernului de dreapta din Israel.
Trimisul special al lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Jason Greenblatt, a declarat luni că este „extrem de preocupat” de acuzațiile împotriva UNRWA și a cerut o anchetă completă a ONU. „Modelul UNRWA este distrus/ nesustenabil și bazat pe un număr nesfârșit de beneficiari,” a scris el pe Twitter, într-un mesaj care reflectă atitudinea actualei Administrații de la Washington față de agenția ONU.
După ce a început criza, Krahenbuhl a înființat o unitate de strângere de fonduri în afara mecanismelor tradiționale, dar documentul afirma ca „se presupune că a strâns doar sume modeste de bani.” În același timp însa, acest lucru i-a permis comisarului general al UNRWA să continue călătoriile de lux cu partenera sa, susține documentul.
Separat, o asistenta a lui Krahenbuhl este acuzată că a manipulat sistemul pentru a găsi un loc de muncă bine plătit pentru soțul ei, în timpul crizei financiare din 2018.
Documentul susține că stilul ei de management a inclus hărțuirea, eliminarea de la luarea deciziilor a celor care au contestat-o și evitarea controalelor și a auditurilor.
Deputata a părăsit UNRWA joia trecută pentru ceea ce agenția a spus că au fost „motive personale.” Femeia nu a putut fi contactată pentru comentarii.
Un alt oficial superior este descris în raport ca intimidând personalul și acționând ca un „gangster” și un „tâlhar.” UNRWA a declarat că oficialul a fost recent „separat de agenție ca urmare a unui comportament necorespunzător” legat de ancheta care îl viza. La fel ca și adjuncta lui Krahenbuhl, oficialul UNRWA nu a putut fi contactat pentru comentarii.
Răspunsul UNWRA
UNRWA a declarat că cooperează pe deplin cu investigația și că nu poate comenta în detaliu, deoarece ancheta este în desfășurare.
Un oficial superior numit în raport a părăsit organizația din cauza unui „comportament inadecvat” legat de investigație, a declarat UNRWA, în timp ce un altul a demisionat pentru ceea ce agenția a numit „motive personale.”
Ca răspuns la întrebările AFP, UNRWA a spus că „este probabil printre cele mai monitorizate agenții ale ONU, având în vedere natura conflictului (dintre israelieni si palestinieni) și mediul complex și politizat în care lucrează.”
„În ultimele 18 luni, UNRWA s-a confruntat cu o presiune financiară și politică imensă, însă întregul său personal a slujit-o cu brio, servind 5.4 milioane de refugiați palestinieni prin criza financiară, fără precedent în cei aproape 70 de ani de istorie a sa.”
La rândul sau, comisarul general Krahenbuhl a scris într-o declarație adresată AFP că „dacă ancheta actuala va prezența constatări care necesită măsuri corective sau alte acțiuni de management, nu vom ezita să le luăm.” Krähenbühl nu a abordat însa în mod direct acuzațiile specifice legate de propriul sau comportament.
Analiștii au ridicat semne de întrebare legate de obiectivitatea declarațiilor făcute de UNWRA. Acesta mai ales după ce s-a aflat că o angajată de râng înalt a UNRWA a fost concediată la începutul lunii iulie, după ce a spus că a încercat de câțiva ani să prezinte îngrijorările sale de natură etică. UNRWA a afirmat însa că angajata a fost demisa în urma unei anchete diferite care nu are legătură cu raportul intern, vorbind despre „un caz de comportament necorespunzător.” Femeia a spus că a fost concediată drept represalii și a făcut apel.
Documentele consultate de AFP arată că fosta angajata și-a exprimat, de mai multe ori, îngrijorări cu privire la cazuri de gestionare necorespunzătoare, inclusiv angajați care au fost promovați deși nu aveau calificările necesare și presupuse cazuri de nepotism.
Femeia a spus pentru AFP că a avut o întâlnire cu Krahenbuhl, dar ca nu s-a făcut nimic. „De cele mai multe ori mi s-a părut că lucrez pentru o companie privată și nu pentru Organizația Națiunilor Unite, unde trebuie să respectăm reguli și reglementări stricte,” a declarat ea.
Scandaluri la ONU
Scandalul în care este implicată UNRWA nu este singurul de acest fel care afectează o agenție a ONU. De exemplu, șeful agenției de mediu a Națiunilor Unite și principalii săi colaboratori au fost acuzati anul trecut ca cheltuit milioane de dolari în călătorii inutile, plătite din bugetul organizației mondiale, potrivit unui raport de audit care susține că norvegianul Erik Solhem nu acordă o mare atenție problemelor de mediu, reglementărilor și bugetului instituției. Conform datelor, Solheim a cheltuit 488.519 de dolari pe călătorii efectuate în perioada mai 2016 – martie 2018. În plus, el a petrecut în călătorii 529 de zile din cele 22 de luni ale sale ca șef al UN Environment (UNEP), rata zilelor de absență de la birou ajungând la 79%.
La nivelul UN Environment – principala agenție mondială de mediu care se ocupă de probleme ecologice și de sustenabilitate -, angajații au cheltuit în doar doi ani 58 de milioane de dolari pe călătorii, cele mai multe cu avionul la clasa business.
Auditul a fost efectuat de către Office of Internal Oversight Services (OIOS). Anchetatorii au descoperit, de asemenea, că în timp ce toți angajații ONU trebuie să finalizeze „rapoarte de misiune” în termen de două săptămâni de la efectuarea unei călătorii în interes de serviciu, documentele respective nu fuseseră completate de personalul UN Environment. Atunci când investigatorii au cerut rapoartele pentru 596 călătorii efectuate de 32 de manageri și angajați, ei au constatat că 210 de rapoarte de misiune nu fuseseră deloc depuse, în timp ce aproximativ 200 au fost finalizate numai după ce OIOS le solicitase în mod expres.
Auditorii au scris că modelul de călătorie folosit de conducerea superioară a UN Environment este contrar ideii de reducere a emisiilor de carbon (Sursa).
Surse: AFP, The Guardian, France24
Foto: Sediul ONU (G4Media.ro)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu