G4Media.ro

Acuzații grave ale managerului spitalului din Timișoara în legătură cu moartea femeii…

Sursa foto: Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad / Facebook

Acuzații grave ale managerului spitalului din Timișoara în legătură cu moartea femeii însărcinate care avea COVID-19: O simplă intubare făcută la timp ar fi ajutat la salvarea a două vieți / Șefa spitalului din Arad: Pacienta a plecat conștientă, cu saturația de oxigen 92%

Managerul Spitalului Județean de Urgență Timișoara, Raul Pătrașcu, a lansat acuzații grave în legătură cu moartea femeii însărcinate care avea COVID-19 și care a fost transferată de la Arad, susținând că aceasta nu a fost tratată la timp în secția de Terapie Intensivă și nu a fost intubată, iar dacă s-ar fi făcut manevra ar fi fost salvate viața ei și a fătului. Contactată de G4Media.ro, Florina Ionescu, managerul Spitalului Județean din Arad, a declarat că pacienta a fost transferată în baza gradului de ierarhizare a maternităților din țară, astfel că toate gravidele în mai puțin de 32 de săptămâni din județ sunt tratate la Maternitatea Bega din Timișoara, iar la urcarea în ambulanță femeia avea saturația de oxigen 92%, era conștientă și vorbea.

Direcţiile de Sănătate Publică Arad şi Timiş au demarat o anchetă, după ce o femeie însărcinată, diagnosticată cu COVID – 19 a decedat în urma unui stop cardio-respirator, în ambulanţa care o transfera de la Arad la Timişoara, relata joi News.ro.

Joi seara, managerul Spitalului Județean de Urgență Timișoara, Raul Pătrașcu, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în legătură cu acest caz, aducând acuzații grave la adresa Spitalului Județean din Arad:

„Astăzi am avut un caz halucinant la Spitalul Județean din Timișoara, din punctul nostru de vedere. O tânără de 38 de ani, însărcinată în 28 de săptămâni, pozitivă COVID-19, transferată de la Spitalul Județean Arad către Maternitatea Bega sau Spitalul de Boli Infecțioase, încă nu știm care, a făcut un stop cardio-respirator în Ambulanță și deci a fost redirecționată către UPU Județean pentru că este cel mai performant din regiune. Din păcate, pacienta a suferit încă trei stopuri cardio-respiratorii în UPU, iar ultima dată nu a mai putut fi salvată. Atât ea, cât și fătul au decedat. De ce este halucinant cazul? Pentru că din informațiile noastre pacienta a ajuns la Spitalul Județean Arad inițial asimptomatică, fiind depistată pozitiv în urma unui contact cu o altă persoană pozitivă. Nu a fost transferată la Maternitatea COVID-19 din județul Arad, ci a fost ținută la Spitalul Județean Arad inițial în Secția de Chirurgie pentru că acolo există zonă roșie, cu consult ginecologic fără probleme. Atunci când pacienta a început să se decompenseze a fost transferată pe secția ATI a aceluiași spital, unde nu ar mai fi fost urmărită corespunzător. Din informațiile noastre a fost <<descoperită>> în această dimineață la raportul de gardă de către un epidemiolog din cadrul DSP Arad, căruia i s-a transmis că acest caz îi depășește. Acest lucru este halucinant având în vedere că pacienta ar fi avut o saturație de oxigen de 70%, mult sub limita obligativității intubării, fiind deci un caz clasic de ATI. Fiindcă pacienta nu avea probleme ginecologice, dacă ar fi ajuns la noi la timp, noi am fi internat-o direct pe secția ATI pentru că exact acolo se face managementul unui caz care se agravează. O simplă intubare făcută la timp ar fi ajutat la salvarea a două vieți omenești, dintre care a unui făt. Astfel de întâmplări sunt oripilante și de neacceptat!

Contactată de G4Media.ro, Florina Ionescu, managerul Spitalului Județean Arad, a precizat că femeia însărcinată în 28 de săptămâni a ajuns în 28 iulie, la ora 19.00, la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului, pentru că se simțea rău. Ea a fost investigată în UPU, testată pentru COVID-19, iar până la primirea rezultatului a fost internată în zona tampon. După confirmarea infectării cu coronavirus, pacienta a fost transferată în zona roșie, unde a fost monitorizată, iar când s-a observat că saturația de oxigen a ajuns la 72% a fost transferată în secția ATI 2.

Pacienta a fost pusă inițial pe masca de oxigen, apoi pe aparat CPAP de ventilație non invazivă. În momentul transferului, aceasta a fost încă o dată evaluată, iar înainte de a urca în ambulanță avea saturația de oxigen 92%, era conștientă și vorbea. Din păcate, din cauza COVID-19, pacienta a prezentat o pneumonie severă, combinată cu obezitate și diabet”, a precizat managerul Spitalului Județean Arad.

Florina Ionescu a mai spus că, potrivit foii de observație, 15 medici ai spitalului au consultat-o pe femeie de la sosirea la UPU și până la momentul transferului.

Transferul s-a decis în urma discuțiilor dintre medicii de la noi și colegii din Timișoara. Există o ierarahizare a maternităților din țară, facută de Ministerul Sănătății. Noi suntem maternitate de gradul II, iar maternitățile de gradul II sunt coordonate de o unitate de grad superior. Maternitatea Bega din Timișoara este de grad III, iar pacientele cu sarcină mai mică de 32 de săptămâni sunt preluate de maternitățile de gradul III. De aceea s-a decis transferul pacientei”, a explicat Florina Ionescu.

Aceasta a mai spus că ar fi fost bine din punct de vedere instituțional ca, înainte de a ieși cu acuzații publice, colegii de la Timișoara să aibă o discuție cu cei de la Arad.

„Am început de aseară o anchetă. Este în desfășurare și ancheta DSP, care va prezenta concluziile. Nu am vrut să fac declarații până când toți membrii consiliului director nu am văzut foaia de observație și nu am ascultat toți medicii care s-au ocupat de pacientă”, a adăugat managerul SJU Arad.

Femeia care a murit era însărcinată în 28 de săptămâni și mai avea un copil.

Sursa foto: Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad / Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. Dacă era acum PSD-ul la guvernare, urlau toți zile în șir să își dea demisia imediat premierul, tot guvernul etc. g4media băga articole zile în șir pe temă.
    Dar așa, fiind guvernul meu, se va uita de acest incident grav în vreo 2 zile.

  2. Aceeasi poveste rasuflata cu „anchetele” interne, cum fac si militienii, unde povestea este ingropata pana cand publicul uita de ea ori este oripilat de o noua tragedie. Incompetenta criminala si lipsa de responsabilitate ale autoritatilor sunt expresia unui stat esuat. Intrebarea care ar trebui sa se puna este pentru ce mai platesc romanii impozite si taxe.

    • Foarte corect comentariul.
      Platim impozite si taxe pentru a umple sacul din care fura politicienii si protejatii lor.
      Eu alt motiv nu vad.

  3. E clara treaba. In spital sau pe salvare suntem pe maini bune.
    Sa nu-mi veniti cu politica si partide ca va mananc. PSD sau PNL: tot rahatul ala. Incearca sa se invinovateasca reciproc, dar vinovatii principali suntem noi pentru ca votam ca niste cretini doar ticalosi si impotenti.
    Am fost de multe ori in conflict deschis din pricina PNL-ului si impotriva PSD-ului. Anul asta mi-am dat seama ca a fost chiar pierdere de vreme. Isi bat joc de noi amandoua partidele, cu sprijnul ALDE si UDMR. Sa alegi intre PNL si PSD e ca si cum ti-ai alege tipul de cancer de care vrei sa mori.