G4Media.ro

Aderarea Ucrainei la NATO înseamnă Al Treilea Război Mondial, amenință Dmitri Medvedev,…

Sursa foto: MLADEN ANTONOV / AFP

Aderarea Ucrainei la NATO înseamnă Al Treilea Război Mondial, amenință Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului Securității Rusiei

Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat sâmbătă, după ce SUA au promis că vor trimite muniţie cu dispersie în Ucraina, că, dacă aderarea Ucrainei la NATO se va concretiza, ar însemna un „al treilea război mondial”, transmite EFE, citată de Agerpres.ro.

Într-un mesaj pe canalul său Telegram, Medvedev a afirmat că preşedintele american Joe Biden, după ce „a fugit ruşinos din Afganistan” şi apoi „a distrus economia europeană” şi a livrat sute de tone de arme Ucrainei, „a declanşat un conflict prelungit extrem de periculos cu Rusia”.

„Ca urmare a acestui fapt, regimul de la Kiev distruge ceea ce a mai rămas din ţara sa. Acum, după ce a epuizat toate resursele, (Biden) promite muniţie cu dispersie şi îi tentează din nou pe neonaziştii de la Kiev cu perspectiva NATO, a cărui realizare înseamnă un al treilea război mondial”, a insistat fostul preşedinte rus.

Recurgând la insultele sale obişnuite, Medvedev a susţinut că Biden face acest lucru pentru a „domina şi îngrădi alte ţări”, dar şi pentru că „este un bătrân bolnav, care suferă de demenţă severă”, care „nu ştie ce face”.

„Sau poate este vorba de cu totul şi cu totul altceva? Poate (…) tocmai s-a hotărât să iasă din scenă cu graţie, provocând un Armaghedon nuclear şi luând cu el pe lumea cealaltă jumătate din umanitate”, şi-a încheiat Medvedev atacul asupra lui Biden.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Luăm Kievul în trei zile – a mai zis Medvedev, în urmă cu 500 de zile. Iar Kievul e tot acolo, la ucraineni. Prin urmare, tot ce tine de predicțiile si anunțurile si amenințările rușilor e…. Pălăvrăgeala pură.

    • Ca nu sunt in stare sa ocupe Ucraina, e adevarat. Ca pot sa mai ocupe cateva bucati si nu prea ai ce sa le faci, e si asta adevarat. Sincer, nu vad cum Ucraina poate sa elibereze teritoriile alea intesate cu vreo 150.000 de soldati rusi. Mi se pare foarte, foarte greu.

    • @Mas, zici tu ca este greu? Ai rabdare putin si-ai sa intelegi👍🏼