Adevăratul câștigător al războiului elitelor din Rusia? FSB, moștenitorul KGB-ului (The Moscow Times)

În urmă cu exact 25 de ani, omul considerat în general ca fiind mentorul politic al președintelui Vladimir Putin se ascundea la Paris de poliția rusă. Anatoli Sobceak, fostul primar al orașului Sankt Petersburg, era suspectat de corupție și a fost ajutat să părăsească Rusia cu un avion privat finlandez de locotenent-colonelul KGB Vladimir Putin, care tocmai fusese numit director al FSB-ului rusesc, scrie The Moscow Times.

Intervievat la acel moment de autorul articolului, ziaristul Andrei Kalitin, Sobceak părea puțin confuz și incapabil să își imagineze viitorul. La finalul interviului, Sobceak a spus: „Înțeleg de ce Elțîn l-a ales pe Putin ca succesor – el nu te-ar trăda niciodată. Dar înțeleg, de asemenea, că odată ce va avea puterea, Putin nu o va mai da înapoi nimănui”.

Semnificația acestor cuvinte a fost înțeleasă atunci de foarte puțini oameni, dar Sobceak nu spera să fie auzit.

Un sfert de secol mai târziu, susținătorii și criticii lui Vladimir Putin înțeleg exact ce a vrut să spună Sobceak. Putin are un singur succesor – el însuși. Tranziția puterii, despre care au speculat atât de mulți politologi atât în Rusia, cât și în străinătate, s-a încheiat la alegerile din martie anul acesta.

Dacă Putin va rămâne la putere și în 2036 – ceea ce referendumul fals din 2020 i-a permis să facă – el îi va depăși pe Iosif Stalin și Ecaterina cea Mare, devenind cel mai longeviv conducător al Rusiei. După izbucnirea războiului cu Ucraina, când ministrul rus de externe Serghei Lavrov a fost întrebat dacă Putin s-a consultat cu el, acesta a răspuns: „Putin are trei consilieri – Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare și Ecaterina cea Mare”.

După ce s-a plasat la nivelul țarilor, Putin este conștient că puterea se schimba doar după moartea monarhului. Totuși, pentru a continua această tradiție politică, trebuie îndeplinite două condiții. Țarul trebuie să fie protejat de asasinate și nu trebuie să renunțe niciodată el însuși la tron.

Când Putin a devenit președinte în primăvara anului 2000, la o ședință cu ușile închise a consiliului FSB, el a declarat de la tribună: „Sarcina KGB-ului de a se infiltra în guvernul rus a fost îndeplinită”. Nu este clar dacă glumea sau vorbea serios.

Și, din acel moment, influența FSB asupra tuturor proceselor care au loc în țară a crescut în fiecare an. Până în luna mai a acestui an, singura instituție de stat care nu a fost supusă influenței FSB a fost armata. Putin a considerat armata ca fiind cel mai important pilon al puterii, dar nu a avut niciodată încredere 100% în ea.

Când Putin l-a abordat pe Serghei Șoigu în noiembrie 2012 pentru a prelua funcția de ministru al apărării, Șoigu a pus o condiție: să nu existe ofițeri FSB în jurul său în conducerea armatei. Putin a fost de acord, primind în schimb o conducere militară care îi era personal loială. Dar pentru a echilibra conflictele în cadrul Ministerului Apărării, Putin l-a numit pe generalul Valeri Gherasimov, considerat un aliat apropiat al lui Șoigu, în funcția de șef al Statului Major General în aceeași toamnă a anului 2012. Vremea serviciilor de securitate, pentru care controlul asupra armatei și a bugetelor acesteia era un vis drag, nu sosise încă. Avea să vină mai târziu.

Până în februarie 2022, a existat un armistițiu condiționat între clanurile influente din guvernul rus. Dar, în urmă cu doi ani, FSB, ale cărui rapoarte (ca și cele ale armatei) îl convinseseră pe Putin că victoria în Ucraina va fi ușoară, și-a deschis un front personal – unul intern. Sarcina FSB a fost să preia controlul asupra tuturor sferelor vieții din Rusia, să distrugă opoziția și pe liderii acesteia, să introducă cenzura, să subjuge sectorul industrial, instituțiile financiare, cultura și, bineînțeles, armata.

După victoria lui Putin în alegerile prezidențiale puternic corupte, securiștii au trecut la ofensivă. După cum au calculat jurnaliștii de la Agenstvo, numai între martie și aprilie au fost deschise 21 de dosare penale împotriva unor oficiali și șefi de companii de stat. Nu doar ministrul adjunct al apărării Timur Ivanov a fost arestat, ci și Ghenadi Saharov, un director al corporației de stat Rosatom, și Igor Andreev, vicepreședinte al Rossia Bank. Armistițiul dintre elite s-a încheiat.

Dar, în ciuda a ceea ce spune Kremlinul, aceasta nu este o luptă împotriva corupției. Este o luptă pentru putere.

La începutul celui de-al cincilea mandat al lui Putin, FSB-ul a câștigat. Funcționarii din Ministerul Culturii vă pot spune că toate filmele sunt examinate de doi ofițeri în civil înainte de a se elibera un certificat de difuzare. Oamenii de afaceri din domeniul materiilor prime vă vor spune cum noul consiliu de administrație include ofițeri FSB sub acoperire. Activitatea administrației prezidențiale este controlată de cel de-al doilea serviciu al FSB (care combate terorismul și „protejează ordinea constituțională”), iar în Consiliul de Securitate lucrează numai ofițeri de securitate. Pentru a parafraza citatul lui Putin din 2000, Lubianka (sediiul FSB) s-a infiltrat în ierarhia puterii din țară cu mai mult succes decât în orice alt moment din istorie.

Prin urmare, nu a fost dificil pentru FSB să facă lobby pentru ca angajații săi să fie scutiți de serviciul militar, rămânând să păzească confortul politic al regimului din spatele frontului. Această decizie a provocat o iritare serioasă în rândul Ministerului Apărării și al altor instituții ale puterii. Dar Putin s-a situat de partea foștilor săi colegi din FSB, pe care istoricul serviciilor speciale Andrei Soldatov i-a numit cândva „noua nobilime”.

Din punct de vedere istoric, nobilimea rusă a fost o clasă militară. În timpul Războiului din 1812, când armata rusă își apăra țara mai degrabă decât să atace un vecin, reprezentanții nobilimii au condus lupta. Acum, elitele din FSB, Ministerul de Interne, Serviciul Federal de Penitenciare și serviciile speciale rămân în spatele frontului.

Sarcina lor reală în condițiile „operațiunii speciale” politico-militare nu este de a proteja poporul, ci de a securiza regimul. Dar, în îndeplinirea acestei sarcini, există o tentație inevitabilă pentru elitele menționate mai sus de a deveni parte integrantă a statului și, pe termen lung – de a-l conduce.

Cu toate acestea, această bătălie a buldogilor de la Moscova ar putea da Kremlinului o lovitură mult mai dură decât dronele și rachetele venite din Ucraina. Sistemul rusesc de putere politică este acum organizat în așa fel încât orice înclinație în direcția unuia dintre clanuri poate duce la prăbușirea piramidei sau la o lovitură de stat din partea siloviki.

Și nu este întâmplător că Mihail Hodorkovski a scris recent că, în 1996, Rusia nu s-a confruntat cu o alegere între Elțîn și Ghennadi Ziuganov, candidatul Partidului Comunist. Alegerea era între susținerea lui Elțîn și declararea stării de urgență. FSB și FSO au fost în favoarea unei stări de urgență care l-ar fi transformat pe Elțîn într-o marionetă a serviciilor de securitate. „Apărând respingerea stării de urgență, am amânat cu 8-12 ani ascensiunea FSB-ului la putere”.

Noul mandat al lui Putin este abia la început. El se va desfășura sub controlul deplin al FSB, a cărui prezență în guvern la toate nivelurile este în continuă creștere. Datele sugerează că, în ultimii ani ai Uniunii Sovietice, doar 3% dintre oficialii aflați în poziții guvernamentale de top erau reprezentanți ai serviciilor speciale. În timpul guvernării lui Elțîn, cifra a fost de peste 30% și a crescut la 70-80% în prezent.

Regimul lui Putin a devenit o dictatură a serviciilor de securitate, care va încerca să asigure durabilitatea acestui model de guvernare cât mai mult timp posibil. Dar acest lucru va fi valabil doar până când clanul în ascensiune al tinerilor siloviki îl va vedea pe președintele în vârstă de 72 de ani ca pe o verigă slabă în lanțul puterii.