Adevăratul stat paralel. Cum capturează Darius Vîlcov instituție după instituție și își face propria armată de orci

Darius Vîlcov începe să devină o amenințare pentru stabilitatea financiară a României. Condamnat la 8 ani de închisoare în primă instanță pentru corupție, cu o aversiune fățișă față de Occident, crescut la umbra ALRO în Slatina, personajul trece liniile roșii și își subordonează instituții cu o viteză uluitoare.

Ultima reușită a omului care a scris biblia PSD, programul de guvernare, e subordonarea totală a activității de control a Fiscului. Prin intermediul celor două personaje obediente care conduc ANAF (inexistenta Mihaela Trișculescu) și Comisia Națională de Prognoză (veșnicul și credinciosul Ion Ghizdeanu), Vîlcov a brokerat un acord care pune în mâna Comisiei de Prognoză mecanismul de declanșare a controalelor fiscale la firme.

Or, Comisia de Prognoză îi e subordonată total lui Vîlcov, ceea ce înseamnă că acesta are acum la dispoziție o formidabilă pârghie de control asupra companiilor. Într-un an cu două rânduri de alegeri, cu un ANAF tot mai politizat la nivel local, această instituție se poate transforma în mâinile consilierului Vîlcov într-un mecanism eficient de controlare a fondurilor electorale.

Controlul pe Fisc vine după ce același Vîlcov, cu permisiunea lui Dragnea, și-a pus oamenii la vârful Agenției Naționale a Medicamentului și la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instituții cu influență în piețe și cu bugete uriașe cifrate la zeci de miliarde de lei.

Cu o lună în urmă, același Vîlcov a inițiat una dintre cele mai odioase forme de presiune pe mediul de afaceri, OUG 114. Ordonanța lăcomiei, cum a numit-o omul prins cu tablouri și lingouri de aur ascunse în cavou, a dat peste cap segmente esențiale din mediul economic: sectorul bancar, cel energetic și telecomunicațiile.

Dacă s-ar fi oprit aici, lucrurile ar fi putut fi ținute sub control. Problema e că, prin mecanismul taxei pe lăcomie, adică taxa pe activele băncilor comerciale, Vîlcov a amputat de facto unul dintre brațele armate prin care Banca Centrală își pune în aplicare politica monetară: stabilirea dobânzii – cheie.

Pentru România sunt esențiale independența și credibilitatea BNR. Fără aceste două atribute, nu ar fi fost posibil, de exemplu, un acord fundamental pentru țară precum acordul de la Viena din 2009, prin care băncile-mamă au fost de acord să capitalizeze filialele din România în plină criză financiară.

Fără ancora independenței și credibilității BNR, care să dea piețelor financiare garanția că politica monetară nu e influențată de politrucii din partide, orice adiere de criză pe piețele externe va spulbera România. Or, cu un personaj obedient lui Vîlcov instalat în poziția de guvernator, exact spre acel punct ne îndreptăm.

Sigur că nu doar Vîlcov, un mediocru economist de butic, e vinovat pentru situația de azi. Cel care îl ține în brațe e Liviu Dragnea, inginerul repetent care înțelege din economie fix cât înțelege și premierul Dăncilă din politica regională în Balcanii de Vest. Cu cei doi oameni la butoane, drumul spre criză internă e garantat.

Iar Darius Vâlcov nu vă imaginați că este un simplu funcționăraș rătăcit prin Guvern și scăpat de sub control. Vâlcov este impus de Dragnea în coasta premierului Dăncilă,  trece drept conducătorul de facto al cabinetului și cel mai apropiat om al liderului PSD. Cei doi își petrec vacanțele și pun țara la cale la Scroviștea împreună cu iubitele lor.