Adevărul: Medicii arestați preventiv de la Spitalul Pantelimon scădeau doza de noradrenalină la pacienții în stare gravă, dar le cereau asistentelor să nu înregistreze formal modificarea în acte / Doctorița spunea despre pacienții vizați că sunt ”De lăsat”
Procurorii Parchetului General susțin în referatul pentru arestarea preventivă a doi medici de la Spitalul Sfântul Pantelimon din București că aceștia scădeau fără justificare medicală doza de noradrenalină (o substanță vitală) la anumiți pacienți aflați în stare gravă în secția de Terapie Intensivă, potrivit Adevărul.
Procurorii susțin că cele două doctorițe, care au și fost arestate preventiv, le-ar fi ordonat asistentelor medicale să nu opereze în foile medicale modificarea dozei de adrenalină. Asistentele așteptau însă plecarea din secție a celor două doctorițe vizate de anchetă și refăceau doza de noradrenalină, potrivit procurorilor, ceea ce ar fi dus la salvarea unor pacienți.
- Noradrenalina, medicamentul central în scandalul morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon, este vitală în situații de urgență pentru menținerea tensiunii arteriale. Utilizată pe termen scurt doar la adulți și sub strictă supraveghere medicală, joacă un rol esențial în terapia intensivă. Funcționează ca vasoconstrictor, micșorând vasele de sânge pentru a ridica presiunea arterială. Deși produsă natural de organism, suplimentarea este necesară în context de urgență. Injectomatele sunt dispozitive medicale avansate, similare cu seringi automate, care administrează medicamente pacienților într-un mod programat și controlat. Aceste aparate permit livrarea precisă a medicamentelor în cantități mici, reglate în mililitri pe oră, și sunt dotate cu memorie internă pentru a înregistra toate dozele administrate.
Stenograma unei convorbiri telefonice dintre doctorul care a denunțat presupusele fapte și o asistentă medicală (valorile numerice corespund unor doze de noradrenalină, exprimate în mililitri/oră):
Asistentă: Da și ne spune (n.r. referindu-se la medic): În foaie treceți cu 20 sau cu 15 și să îi meargă cu 1.
Director denunțător: Doamne ferește! Iar asistentele ce zic mă?
Asistentă: Ce, noi? Păi cum să facem așa, ei pleacă, noi iar le dăm la 20.
Cele două doctorițe reținute sub acuzația de tentativă de omor și arestate preventiv sunt Mirela Păiuș, medic ATI, și Maria Miron, medic specialist Anestezie Terapie Intensivă.
Anchetatorii spun că la 26 martie, ora 16.45, Maria Miron, în calitate de medic specialist Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon Bucureşti, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unui pacient în stare foarte gravă, a încercat să suprime viaţa acestuia prin reducerea dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), potrivit Adevărul.
Însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei salvatoare a unei asistente care a suplinit insuficienţa dozei de noradrenalină administrată prin intermediul dispozitivului medical cu injectarea, fără ştirea medicului, a acestei substanţe direct în perfuzia pacientului.
Însă, pacientul avea să ajungă din nou pe mâna doctoriței. Astfel, pe 4 aprilie, ora 13.17, cele două doctorițe, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a pacientului, i-au redus din nou doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus 58 de minute mai târziu la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15.00.
„Inculpatele au săvârșit faptele cu premeditare, întrucât prin prisma profesiei lor – medici specialişti ATI, cunoşteau efectele noradrenalinei (faptul că această substanţă este esenţială menţinerii unei tensiuni arteriale optime), precum şi consecinţele lipsei ei, iar prin reducerea dozei de noradrenalină au declanșat lanțul cauzal care a dus la deces, iar pe tot parcursul procesului (pentru că decesul nu survine imediat) inculpatele puteau oricând să intervină şi să salveze viaţa victimei, ceea ce însă nu au făcut” , au explicat procurorii în rechizitoriu.
„E DE LĂSAT” – sintagma folosită de doctorițele care scădeau doza de noradrenalină
O asistentă care a îngrijit pacientul a povestit că „la un moment dat, nu-și poate aminti exact momentul zilei, inculpata Miron Maria a venit pe salonul martorei, a modificat rata noradrenalinei pe injectomatul pacientului de la 15ml/h la 1 ml/h și i-a spus că e “DE LĂSAT”, totodată făcând mențiunea ca martora să treacă în foaia de observație valoarea de 15ml/h”, arată procurorii, citați de Adevărul.
Citește mai multe detalii pe Adevărul
Potrivit Hotnews, Parchetul a apelat la INML ca să obțină opinia experților medicali pe cazurile pe care le cercetează la Sf. Pantelimon. ”În vederea stabilirii existenței legăturii de cauzalitate dintre reducerea ratei noradrenalinei și decesul pacientului, prin ordonanța din data de 17.06.2024 s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale de către specialiștii din cadrul INML „Mina Minovici” București”, scrie în referat.
Concluziile trimise Parchetului de către INML sunt:
”La întrebarea nr. 1: „Din declarația medicului șef ATI, reținem că noradrenalina se administrează pentru a menține o tensiune arterială medie de 60-65 mmHg.
Având în vedere faptul că pacientul era instabil hemodinamic chiar și sub suport vasopresor, apreciem că nu se impunea scăderea bruscă a dozei de noradrenalină, de la valori de 15ml/h la 1 ml/h în data de 26.03 și, respectiv de la 20 ml/h la 1 ml/h în data de 04.04.2024, fapt ce constituie deficiențe în acordarea asistentei medicale”.
La întrebarea nr. 2: „Ținând cont de starea pacientului, așa cum este menționat și în evoluție – hemodinamc instabil sub suport vasopresor, apreciem că în cazul de față scăderea bruscă a Noradrenalinei nu era indicată, punând în pericol viața pacientului, reprezentând o deficiență în acordarea asistenței medicale.
Din declarațiile asistentelor avute la dispoziție, reiese faptul că atunci când sesizau că sunt modificate ratele de administrare ale noradrenalinei, acestea suplimentau medicamentul administrându-l în perfuzie.
Nu pot fi făcute alte mențiuni din punct de vedere medico-legal”.
La întrebarea nr. 3: „Având în vedere faptul că s-a practicat o scădere bruscă a noradrenalinei (de la rată de 20ml/h la rată de 1ml/h) demonstrată prin înregistrările injectomatului, la un pacient ce ar fi necesitat creșterea valorii de noradrenalina, ținând cont de valoarea tensională de la ora 13 (TA 40/36 mmHg), apreciem că scăderea bruscă a dozei de noradrenalinei din data de 04.04.2024 reprezintă o deficiență în acordarea asistenței medicale.
Coroborat cu faptul că există concordanță temporală între scăderea bruscă a valorii de noradrenalina (ora 13:17) și survenirea stopului cardio-respirator (ora 14:15) neresponsiv la manevrele de resuscitare cu declararea decesului la ora 15:00, apreciem că între aceste deficiențe în acordarea îngrijirilor medicale (scădere bruscă a dozei de noradrenalinei) și deces există legătură de cauzalitate”.
Citește integral pe Hotnews.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii