G4Media.ro

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral anunţă că plajele sunt pregătite pentru…

sursa foto: Info Sud-Est/ Gabriel Mateescu

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral anunţă că plajele sunt pregătite pentru sezonul estival / Lucrările au inclus igienizarea, strângerea scoicilor şi algelor, nivelarea nisipului

Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) au anunţat, marţi, că plajele sunt pregătite pentru sezonul estival şi au precizat că lucrările realizate în ultimele săptămâni au inclus, printre altele, igienizarea, strângerea scoicilor şi algelor, nivelarea nisipului, transmite News.ro.

”Procesul de pregătire a plajelor pentru sezonul estival a fost finalizat, iar acum plajele sunt pregătite să primească vizitatori în noul sezon, chiar dacă deocamdată vremea nu ţine cu noi. Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral a demarat pregătirile pentru sectoarele de plajă încă din luna februarie, atât cele contractate, cât şi cele necontractate”, au transmis, marţi seară, reprezentanţii ABADL.

Ei au precizat că lucrările de pregătire au fost împărţite în trei tronsoane:
  

  •  Năvodari – Mamaia – Constanţa; 
  •  Agigea – Eforie – Tuzla – Costineşti; 
  •  Olimp – Jupiter – Saturn – Mangalia – 2 Mai – Vama Veche.  

”Procesul de întreţinere a acestor sectoare presupune o serie de operaţiuni tehnologice desfăşurate pe întreg litoralul Mării Negre. Lucrările, care includ igienizarea, nivelarea, evacuarea scoicilor, a algelor şi a deşeurilor, afânarea şi ecologizarea, sunt realizate cu utilaje şi personal propriu. Având în vedere dinamica geomorfologică a litoralului, lucrările au fost efectuate repetat, în special în lunile martie şi aprilie, când furtunile au provocat schimbări semnificative”, a menţionat sursa citată.

Astfel că pregătirile pentru sezonul estival au inclus următoarele operaţiuni: curăţarea manuală a plajei de corpurile străine şi deşeuri; încărcarea manuală a deşeurilor în mijloace de transport sau containere; îndepărtarea manuală a nisipului depus la zidurile de sprijin şi garduri; nivelarea mecanizată a nisipului; reabilitarea suprafeţelor de plajă erodate prin transfer de nisip; demontarea gardurilor de stuf; nivelarea suprafeţelor de plajă; evacuarea depozitelor de scoică şi mărunţirea acestora; transportul utilajelor şi deşeurilor către locurile stabilite.

Suprafaţa totală de plajă administrată de către A.B.A. Dobrogea – Litoral este de 444,76 de hectare, distribuită pe raza mai multor unităţi administrativ-teritoriale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cum sunt gata? Am fost zilele trecute și sunt pereți de nisip aproape de apa de peste 1 metru.