Administrația Biden a transmis Curții Supreme că un deținut de la Guantanamo, palestinian suspectat că a fost membru de rang înalt al Al-Qaeda, poate depune mărturie limitată în cazul „închisorilor secrete” și torturii suferite cât timp s-a aflat în custodia CIA
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a informat Curtea Supremă că un palestinian suspectat că a fost membru de rang înalt al Al-Qaida şi aflat în detenţie la baza navală americană de la Guantanamo (Cuba) poate depune mărturie limitată despre tortura suferită în custodia CIA, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Judecătorii ai Curţii întrebaseră de ce guvernul SUA nu îi permite deţinutului Abu Zubaydah să depună mărturie.
Zubaydah, un palestinian capturat în anul 2002 în Pakistan şi ţinut de atunci în detenţie de Statele Unite fără să fi fost inculpat, a fost supus în mod repetat simulării înecului (‘waterboarding’), metodă de interogatoriu considerată aproape unanim drept o formă de tortură.
În răspunsul înaintat la întrebările a trei judecătorii ai Curţii, procurorul general interimar Brian Fletcher (care reprezintă statul american în faţa Curţii Supreme) le-a transmis în scris acestora că Zubaydah poate face o declaraţie în dosarul în cauză.
„Totuşi, guvernul i-ar permite lui Abu Zubaydah, la solicitarea acestuia, să trimită o declaraţie care ar putea fi ulterior trimisă către ancheta poloneză”, a afirmat Fletcher în scrisoarea consultată duminică de Reuters.
Însă, orice informaţie ar putea fi supusă cenzurării dacă ar putea „prejudicia interesele de securitate ale Statelor Unite”.
Polonia este considerată a fi ţara care a găzduit centrul secret de detenţie unde CIA a folosit metode dure de interogatoriu împotriva lui Zubaydah.
Palestinianul, acum în vârstă de 50 de ani, a petrecut 15 ani la Guantanamo şi este unul din numeroşii deţinuţi aflaţi încă acolo.
El şi-a pierdut un ochi şi a fost supus simulării înecului de 83 de ori într-o singură lună în timp ce se afla în custodia CIA, au arătat documente guvernamentale americane.
Zubaydah a fost „un asociat şi un aliat terorist de lungă durată al lui Osama bin Laden”, liderul reţelei islamiste Al-Qaeda ucis de un comando american în 2011 în Pakistan, potrivit unui document depus la dosar de Departamentul Justiţiei.
Fletcher menţionează în scrisoare că mărturia lui Zubaydah nu va rezolva disputa actuală dintre judecătorii Curţii Supreme în ce priveşte domeniul de aplicare a „secretului de stat”, o doctrină juridică aflată la dispoziţia guvernului pentru a proteja informaţii presupuse a pune în pericol securitatea naţională.
Sursa foto: Unsplash/ Adam Szuscik
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank