G4Media.ro

Administraţia Biden va aloca aproape 9 miliarde de dolari pentru împrumuturi în…

Sursa foto: Flickr / The White House

Administraţia Biden va aloca aproape 9 miliarde de dolari pentru împrumuturi în favoarea minorităţilor și celor afectați de criză

Administraţia Biden a decis să aloce aproape 9 miliarde de dolari pentru a creşte împrumuturile, în special pentru companiile deţinute de persoane provenite din rândul minorităţilor şi care au fost cel mai greu afectate de criză, informează Agerpres, care citează AFP.

Concret, Trezoreria va investi peste 8,7 miliarde de dolari în instituţii financiare comunitare pentru a acorda împrumuturi comunităţilor care au fost ”afectate în mod disproporţionat de pandemia de COVID-19”, se arată într-un comunicat al Trezoreriei.

Consumatorii cu venituri mici din comunităţile defavorizate, cum ar fi zonele rurale, vor beneficia de această măsură, a precizat sursa citată.

Administraţia Biden a făcut din reducerea inegalităţilor în Statele Unite unul dintre principalii piloni ai politicii sale.

”Ştim că comunităţile cele mai afectate de COVID-19 au fost adesea ale minorităţilor, iar Trezoreria pune în aplicare legea ajutoarelor de urgenţă din motive de echitate”, a declarat secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, potrivit comunicatului.

”Astăzi vedem un rezultat al acestor eforturi: Trezoreria, prin programul de investiţii în capital de urgenţă, injectează aproape 9 miliarde de dolari în instituţiile financiare de dezvoltare comunitară şi instituţiile de depozit ale minorităţilor”, precizat responsabilul american.

Statele cu cel mai mare număr de instituţii care beneficiază de aceste investiţii sunt Mississippi, Louisiana, Carolina de Nord, California şi Texas.

Sursa foto: Flickr / The White House

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. O. K. Dacă e vorba de bani dați pentru școală sau recalificarea persoanelor din minorități. Dacă e vorba doar de bani gheață dați pe culoarea pielii e totul degeaba. Oamenii ce câștiga bani ușor vor păstra aceste metode chiar dacă sunt neproductive pe timp mediu.

  2. Trump ar fi tăiat taxele bogaţilor de banii ăştia.