Administraţia Prezidenţială: Execuţia la deplasări externe pentru 2024 a fost de 28.491.000 lei, iar alocarea pentru 2025 este de 17.272.000 de lei, credite bugetare / Regimul clasificat al contractelor privind zborurile ţine de cadrul legal
Administraţia Prezidenţială a precizat, în comisiile parlamentare, despre bugetul instituţiei pe 2025, că execuţia la deplasări externe pentru 2024 a fost de 28.491.000 lei, iar alocarea care va fi făcută pentru 2025 este de 17.272.000 de lei, credite bugetare, transmite News.ro.
În ceea ce priveşte solicitarea pentru desecretizarea costurilor, reprezentantul Administraţiei Prezidenţiale a precizat că această informaţie nu este reală, întrucât toate datele privind execuţia lunară aferentă acestui alineat bugetar, de fapt pentru toate alineatele, dar mai ales pentru deplasările externe, sunt disponibile publicului şi aşa a fost întotdeauna.
”Clasificarea contractelor, regimul clasificat al contractelor privind prestarea, executarea zborurilor speciale nu ţine de voinţa emitentului, în speţă de voinţa Administrației Prezidențiale, ci reprezintă o situaţie izvorâtă din cadrul legal incident, şi anume din regulamentul pentru pregătirea, organizarea şi executarea zborurilor speciale, care prevede în mod expres că sunt clasificate acele contracte”, a susținut acesta.
Context
O investigație Recorder din noiembrie 2023 arăta că unele dintre deplasările în străinătate ale președintelui Klaus Iohannis, ale căror costuri sunt ținute la secret de Administrația Prezidențială, ajung să coste chiar și peste un milion de euro. Președinția a refuzat să facă publice costurile, deși este vorba de bani publici. Recorder a consultat specialiști din piață și a aproximat costurile zborurilor, având în vedere detaliile publice ale acestora (locația, ora deplasării, destinația etc) disponibile pe platforme precum FlightRadar24.
Jurnaliștii de la Recorder arată și că președintele României a fost singurul din Uniunea Europeană care a ales să meargă la încoronarea regelui Charles al III-lea cu un avion privat. Costurile zborului, care a avut escală la Sibiu, s-au ridicat la aproximativ 85.000 de euro, conform Recorder.
Jurnaliștii de la Recorder arată că zborul lui Iohannis la un dineu din Rotterdam, cu un avion cu dormitor aerian (deși zborul a durat doar două ore), cu un echipaj format din trei oameni și șase pasageri, a costat 170.000 de euro.
Zborul București – Reykjavik – Sibiu, la o reuniune internațională a liderilor de stat: peste 260.000 de euro.
În 2022 și 2023, Iohannis a efectuat deplasări externe de 3,3 milioane de euro, respectiv peste 8 milioane de euro. În unele călătorii, avionul privat folosit de președinte a făcut escală în Sibiu, unde locuiește soția președintelui, care îl însoțește în călătoriile oficiale.
În 2024, președintele Klaus Iohannis a zburat la New York la summitul ONU cu avionul privat de lux Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg, relata publicația specializată Boarding Pass.
Avionul este același cu care președintele țării a mai zburat în mai și iulie 2024 la Washington DC (SUA) și în august 2024 la Chișinău (Republica Moldova). De asemenea, în anul 2023 același avion a fost închiriat pentru deplasările oficiale ale președintelui din Emiratele Arabe Unite (martie 2023), pentru „turneul african” din Kenya, Tanzania, Capul Verde și Senegal (noiembrie 2023), dar și în aprilie 2024 în Coreea de Sud.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.