G4Media.ro

Adolescenți agresivi terorizează orașul Miercurea Ciuc, primarul orașului închide sălile de păcănele…

sursa foto: Consulatul General al Ungariei în Miercurea Ciuc

Adolescenți agresivi terorizează orașul Miercurea Ciuc, primarul orașului închide sălile de păcănele la ora 20.00

La Miercurea Ciuc, trei trecători au fost atacați pe stradă săptămâna trecută. Potrivit unor informaţii de presă, trei adolescenți au bătut marțea trecută un bătrân, iar joi – două tinere, cauzând uneia dintre victime răni pentru care a fost nevoie de mai mult de o săptămână pentru a se vindeca. Polițiștii au identificat doi presupuși vinovați, două fete tinere de 14 ani, respectiv de 15 ani.

Săptămâna trecută, organele de ordine publică au efectuat verificări și în două licee din oraș, unde au găsit obiecte periculoase asupra elevilor. Astfel, au fost confiscate nouă cuțite şi un inel de box. În ultimii ani, în oraş au mai existat cazuri similare, transmite publicația Népszava, citată de Rador Radio România.

”La dimensiunea orașului nostru, orice altercație afectează comunitatea în care locuim pentru că acea persoană vătămată este prietenul, ruda, colegul cuiva. Trebuie să intervenim sistematic, ca să beneficieze orice comunitate din România, altfel lucrurile se vor perpetua”, a explicat pentru G4Media primarul Attila Korodi. Primarul susține că forțele de ordine de care dispune sunt insuficiente, iar angajările în poliție și jandarmerie sunt blocate. El propune reglementarea unei paze civile, formate din cetățeni volutari care să se plimbe pe străzi și să facă prevenție, în colaborare cu poliția. De asemenea, îți dorește suplimentarea orelor dedicate muncii în folosul comunității din sistemul social. Consideră că o implicare mai mare în viața comunității a beneficiarilor de ajutoare sociale ar avea un efect pozitiv asupra tinerilor care cresc în aceste medii, iar violența s-ar reduce.

Astfel, primarul orașului a elaborat un plan de acțiune în zece puncte.

„Cooperarea comunitară și politică, precum și adoptatea unor măsuri la nivel guvernamental şi parlamentar de la București sunt necesare pentru implementarea planului de acțiune în zece puncte care a fost elaborat de administrația orașului în vederea îmbunătățirii siguranței publice”, a anunțat primarul Attila Korodi, luni, în piața principală din Miercurea Ciuc, după ce trecătorii au fost atacaţi pe străzile orașului în ultimele zile – şi nu pentru prima dată. Pentru toate acestea, conducerea oraşului solicită sprijinul grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), ba mai mult, va lansa și o petiție pentru susținerea acestui plan de acțiune.

Dat fiind faptul că situația s-a dezvoltat de-a lungul anilor, nici soluția nu poate fi găsită imediat, a subliniat primarul, care, referindu-se la demersurile întreprinse până acum, a declarat: Cu scopul de a îmbunătăţi ordinea publică, Primăria oraşului a înfiinţat Poliția Locală, a îmbunătățit iluminatul public, a instalat camere de supraveghere, al căror număr va fi de patru ori în viitor.

De asemenea, Primăria a luat măsuri pentru ca sălile de jocuri să fie închise la ora 20:00, iar la ora 23:30 vor trebui să se închidă și magazinele de zi și de noapte, urmând să fie elaborate reglementări speciale pentru funcționarea localurilor de divertisment.

Municipalitatea solicită să se elimine limitarea numărului de polițiști și jandarmi locali şi să se permită noi angajări, deoarece trebuie crescut numărul patrulelor, care a scăzut cu 80% în ultimii douăzeci de ani. Mai mult, locuitorii oraşului doresc ca legiuitorii să permită înființarea unei gărzi civile voluntare și pedepsirea reală a infractorilor sub 18 ani, precum și condiţionarea plăţii ajutoarelor sociale de angajare. Problema afectează întregul Bazin Ciuc.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cu alte cuvinte, limitati-va libertatea (mai multa politie, garzi civile voluntare!!!, camere de supraveghere peste tot, magazine inchise mai devreme, etc.), pentru ca autoritatile (politia locala, parchetul, scoala) sunt incapabile de a trage la raspundere si de a corecta vandalismul a trei adolescenti. Iar romanul (indiferent de etnie), inghite! Vorba romanului: cum iti asterni, asa dormi…