Adolscentul Alex Batty care a fost găsit în Franţa la şase ani după ce a fost dat dispărut, a fost plasat sub măsuri de protecţie până va deveni major
Justiţia britanică a hotărât joi să-l plaseze pe Alex Batty – un adolescent în vârstă de 17 ani găsit în Franţa la şase ani după ce a fost dat dispărut – sub măsuri de protecţie până la împlinirea vârstei majoratului, peste două luni, relatează AFP, conform news.ro
Tânărul a ”dispărut” în timpul unei vacanţe în Spania împreună cu mama sa şi cu bunicul său, în 2017.
El a fost găsit miercuri, în timpul nopţii, de către un şofer de livrări, în timp ce mergea de-a lungul unui drum, în apropiere de Toulouse.
El a revenit în Regatul Unit sâmbătă.
Tânărul a fost încredinţat bunicii sale, sub supervizarea justiţiei.
”Alex este, într-un mod întru totul de înţeles, îngrozit de publicitatea care înconjoară situaţia în care se află”, a declarat judecătoarea Sarah Singleton, la o audienţă, la Manchester.
Timp de şase ani, adolescentul, mama sa şi bunicul său au dus o viaţă nomadă, fără să rămână niciodată mai mult de câteva luni în acelaşi loc – mai întâi în Maroc, iar apoi în Pirineii francezi.
O anchetă cu privire la circumstanţele dispariţiei sale este în curs în Regatul Unit.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank