Adrian Costache şi Alexandra Chirilă, desemnați viceprimari ai Sectorului 2, în cadrul şedinţei Consiliului Local
Adrian Costache (PNL) şi Alexandra Chirilă (USR-PLUS) au fost aleşi viceprimari ai Sectorului 2, în cadrul şedinţei Consiliului Local de joi.
Fiecare dintre ei a fost ales cu câte 17 voturi. Totodată, Adrian Costache a fost desemnat viceprimarul care va prelua atribuţiile primarului, în situaţia în care acesta nu şi le poate exercita.
De asemenea, a fost adoptat un proiect privind înfiinţarea unui post de administrator public în Primăria Sectorului 2.
Nu în ultimul rând, s-au votat comisiile de specialitate.
Anterior votării comisiilor, consilierul local PSD Lenuţa Popescu a menţionat că grupul PSD a depus un amendament privind proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Radu Mihaiu referitor la comisiile de specialitate, precizând că nu este de acord cu denumirile şi domeniile pe care le-a propus edilul Sectorului 2 şi nici cu alocarea membrilor în comisiile de specialitate, pe motiv că „nu se respectă algoritmul de la ultimele alegeri locale” şi a rugat să nu nominalizeze alţi membri PSD în comisii.
Consilierul local al USR, Anda Badea, a propus ca membrii comisiilor, care să cuprindă nume inclusiv de la PSD, să fie votaţi de Consiliul Local.
„După runde de negocieri, în care colegii de la PSD au refuzat în repetate rânduri să nominalizeze colegi care să facă parte din comisiile de specialitate, vrem să propunem noi, cu nume şi prenume, nominalizări din partea tuturor partidelor care respectă prevederile Codului administrativ pentru fiecare comisie în parte (…) PSD a refuzat în scris să populeze cu nume şi prenume comisiile propuse. (…) Propun ca membrii acestor comisii să fie votaţi de noi în Consiliul Local”, a declarat Anda Badea.
Primarul Radu Mihaiu a spus că există „anumite fricţiuni politice care sunt regretabile” din partea colegilor de la PSD.
„Ne aflăm în plină pandemie, ne aflăm într-un moment în care avem aproape 10.000 de infectări pe zi, aproape 3.000 de infectări în Bucureşti şi de dragul unor jocuri politice colegii de consiliu de la PSD au hotărât să blocheze funcţionarea Consiliului Local. Fără aceste comisii, Consiliul Local nu poate funcţiona. (…) Vă rog să votaţi pentru funcţionarea Consiliului Local”, a spus Radu Mihaiu.
După şedinţa de Consiliu Local, primarul Sectorului 2 a scris pe Facebook că, deşi a trecut doar puţin peste o lună de la alegeri, PSD a uitat „lecţia încasată” în septembrie de la oamenii care au votat, relatează Agerpres.
„Nu au tras nicio lecţie din aceste alegeri şi nu au înţeles de ce au pierdut. Ca şi în cazul validării primarilor, PSD a încercat şi azi să tergiverseze activitatea consiliului. Nu au vrut să nominalizeze propunerile lor pentru comisiile de specialitate. (…) Soluţia lor finală – au părăsit sala. Atât respectă ei responsabilitatea care le-a fost conferită de oamenii care i-au ales. Nu e onorabil şi sper să fie doar o greşeală de început. (…) De ce au acţionat aşa? Ca să blocheze formarea comisiilor de specialitate şi totodată alegerea viceprimarilor. Nu le-a ieşit (…) Ce s-ar fi întâmplat dacă mâine sau săptămâna viitoare primarul s-ar fi îmbolnăvit de COVID şi nu avea înlocuitor? Aşa arată iresponsabilitatea politicianistă a PSD”, a adăugat Radu Mihaiu, conform Agerpres.
Sursa Foto: Lansarea candidaților USR-PLUS la primăriile de sector pentru alegerile locale 2020
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.