G4Media.ro

Adrian Streinu-Cercel, fost manager la Balș: În ultima perioadă nu au fost…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Adrian Streinu-Cercel, fost manager la Balș: În ultima perioadă nu au fost probleme cu căldura/ Mi-e greu să spun dacă a fost de la un reșou, pentru că sunt aparținători cărora le spui să nu facă ceva, dar ei fac

Fostul manager al Institutului Matei Balș din București, Adrian Streinul Cercel, actual senator PSD, a declarat, vineri dimineață, la Antena 3, că instituția medicală nu a avut probleme cu lipsa căldurii în ultima vreme, iar ultimele verficări tehnice ale spitalului datează din ”noiembrie-decembrie”.

Cercel a mai declarat că este imposibil să spună dacă incendiul a pornit de la un reșou, așa cum se vehiculează în anumite medii, pentru că ”sunt aparținători cărora le spui să nu facă ceva, dar ei fac”. Fostul manager a mai declarat că în secția afectată de incendiu erau internați pacienți infectați cu COVID-19, cu forme medii și severe:

  • ”Ce s-a întâmplat este devastator. Sincere condoleanțe familiilor greu încercate și felicitări colegilor de la Balș pentru modul în care au reacționat. În toată cladirea respectivă erau internați pacienți Covid în stare medie și gravă, conectați la oxigen. Toate camerele au suplimentare de oxigen printr-un sistem nou instalat. este din noiembrie, decembrie, revizuirile au fost făcute în mod constant. În ultima perioadă nu au fost probleme cu căldura. Noi suntem în curs de a ne pune centrală proprie. Mi-e greu să spun dacă a fost de la un reșou, pentru că sunt aparținători cărora le spui să nu facă anumite lucruri, dar le fac”, a declarat Streinu Cercel vineri dimineață.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Slava Domnului ca nu sunt eroi arsi.

  2. Eu unul cand nu am avut caldura in apartament mi-am luat calorifer electric Rowenta – de la Altex.
    De unde pot sa-mi iau totusi si un resou… pare o gluma proasta, stiu. Dar si astia care au posturi de conducere sunt sadici si tic alosi

  3. Ce apartinatori mai nene?!?! Că nu intra niciun aparținător in spital de când cu Covidul. Asta a fost manager de spital sau de bodega?

    • Măi bodega ,aparținătorii pot să le trimită pachet la bolnavi și nimeni nu caută ce are în geantă sau după mintea ta ar trebui spionați pacienții .

    • @Linki,
      La ATI?!?!?!?! Ești glumeț!

  4. In spitalele pentru tratarea covid NU EXISTA apartinatori ! Chiar ne luati pe toti drept ” prosti ” ?
    Si pe tura de noapte nu exista cadru medical care sa treaca prin saloane ? Deci ,cu adevarat ,cadrele medicale ,se odihnesc !

    Cat de curind ,voi ,cadrele medicale ,veti fi trasi la raspundere ,de populatia satula de voi !
    Si mai vreti si mariri de salariu.

  5. Dar cu parandaraturile sau comisioanele din achiziții au fost probleme?

  6. lunki, idiotule, astia erau bolnavi de covid la oxigen, nu isi puneau ei resoul in priza.

    • Vezi cât de idioată este mămica ta că nu a avortat pentru că mulți pacienți au ieșit singuri afară.

    • Bai Linki, după tine, stăteau curierii la coada sa livreze la Matei Balș, resouri, aeroterme, calorifere. Când de fapt, oficial, nu te lasă să bagi mai nimic în spital, pe motiv ca pot fi contaminate. Deci dacă s-a băgat ceva, doar cu complicitatea personalului.

  7. Cum să pună un aparținător aparat de încălzire în salon COVID-19, la persoane intubate? Aparținătorii stau doar în afara spitalului! Ați luat-o pe arătură, domnule Streinu Cercel! Chiar nu mă așteptam să spuneți o așa inepție!

  8. Dacă si acum scapa de pușcărie Adrian Streinu Cercel si Raed Arafat …peste câțiva ani vor arde toate spitalele din România.