G4Media.ro

Adriana Pistol (INSP), întrebată dacă se va ajunge la 20.000 de infectări…

Sursa foto: Pixabay

Adriana Pistol (INSP), întrebată dacă se va ajunge la 20.000 de infectări zilnice: Dacă vom păstra acelaşi trend în care nu facem nimic, da, nu suntem departe

Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, medicul Adriana Pistol, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că, dacă populaţia va continua să nu respecte măsurile de distanţare fizică, de protecţie sanitară individuală şi dacă oamenii nu se vor vaccina, România nu este departe de a înregistra 20.000 de noi infectări cu SARS-CoV-2 zilnic.

„Depinde de noi, depinde de ce ne dorim, depinde de ce facem în fiecare zi, depinde de cât de serioşi suntem în autoprotecţie şi protejarea celor din jur, depinde dacă mergem acum să ne vaccinăm, depinde de toate acestea. Dacă vom păstra acelaşi trend în care nu facem nimic, da, nu suntem departe de 20.000”, a afirmat Adriana Pistol citată de News.ro, întrebată fiind dacă există riscul ca România să ajungă să raporteze 20.000 de noi cazuri de COVID-19 pe zi.

Medicul susţine că purtarea măştii sanitare de protecţie este utilă, însă aceasta face parte dintr-un pachet de măsuri care trebuie respectate.

„Masca şi-a dovedit utilitatea. Sigur că nu este un mijloc perfect, sigur că nu ne-am fi dorit să ajungem aici, mizând pe o populaţie protejată prin vaccin şi nu printr-un lucru de genul ăsta, cum este masca, dar masca va avea o influenţă, chiar dacă nu foarte mare, dar va avea în mod sigur o influenţă asupra evoluţiei bolii, sigur că nu este singurul lucru care poate să influenţeze această evoluţie, este doar unul dintre lucrurile care pot să aducă un aport la reducerea numărului de cazuri. Primul, în mod evident, este vaccinarea. Al doilea este distanţarea fizică, evitarea aglomeraţiilor, al treilea: igiena personală. Este un cumul de măsuri care sunt necesare dacă vrem să vedem efecte foarte serioase asupra evoluţiei pandemiei. Dar masca este unul dintre ele”, a mai declarat Adriana Pistol.

Purtarea măştii devine obligatorie în toate spaţiile publice deschise, în localităţile unde incidenţa cazurilor de COVID-19 este peste 6 la mia de locuitori, conform ordinului semnat marţi de miniştrii Sănătăţii şi Afacerilor Interne şi care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Citește și

Masca sanitară, obligatorie la exterior în toată localitățile cu peste 6 cazuri la mia de locuitori

Sursa foto: Pixabay

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Acum avem 1000 morti pe zi real, nu oficial, de săptămâna viitoare 2000 pe zi.

    • PURIC A VERIFICAT CALCULELE ?

    • Dezastrul cel mare e prin Moldova: De pe site-ul transparenta covid, se vede in ultimele 2 (doua) zile ca au fost 49 decese la Iasi, 22 decese Galati, 34 decese la Suceava. Nici Constanta nu e bine (36 decese in doua zile), Prahova (29 decese), Bucuresti (38 decese). Cifrele astea, desi par mari, vor fi mult mai mari spre sfarsitul lunii, pe varful deceselor in acest val.

  2. Mda, și când lucrurile au ajuns la acest nivel și ca instituție care se ocupă de sănătatea publică ați fi primii care să ceară Guvernului acum oprirea mobilității pentru o perioadă, în aceeași conferință de presă ești sefa INSP și spui că ”Da de ce să vină soluțiile de la autorități?”

    Hai să visăm că se vor apuca toți să se spele pe mâini și să țină masca pe nas, să se vaccineze și să păstreze distanța. Să visăm că sunt copiii protejați la școală (acolo unde onor doamna a votat că astăzi e ok să meargă toți după 6 la mie, iar anul trecut era ok doar o jumătate de clasă, numai până la 3 la mie).

    Aceștia sunt oamenii care sunt plătiți de nația română să ia deciziile care să le garanteze ”Sănătatea publică”.

  3. PĂSTRAȚI ȘCOLILE DESCHISE! Cel mai important e să nu se închidă școlile. Mai bine mic și contagios decât să nu ști ce e o mulțime fie ea și de bolnavi. Mai bine să primești și să dai mai departe decât să nu înțelegi o curbă exponențială fie ea și a deceselor înregistrate. Oricum în școală clasele sunt trimise în online așa, preventiv, pentru că avem măsuri sanitare și virusul nu se transmite. Și copii trimiși în online se pot duce la petreceri pentru că DSP nu îi consideră contacți dacă s-au întâlnit cu cei bolnavi doar în școală. Așa că deschidem o listă de semnături pentru cei care doresc ca miniștrii de la învățământ și sănătate și vestitul grup de sprijin format din specialiști să nu fie acuzați de favorizarea genocidului. Că ar fi păcat să-i vedem pe la Poarta Albă și Târșor.

    • La ce scoala ai in tine se vede ca ai fugit de ea.
      🤣🤣🤣

  4. Ba 200.000/zi vor fi!
    ÎNCHIDEȚI TOT!!! CARANTINĂ!!!!

  5. In viitor cei nevaccinați , vor fi împușcați , că oricum se vor îmbolnăvi și vor muri de Covid. In frunte cu Rateu Arahat.