G4Media.ro

Adunarea Generală ONU a condamnat cu o largă majoritate (74%) anexarea a…

Sursa foto: Facebook / Szijjártó Péter

Adunarea Generală ONU a condamnat cu o largă majoritate (74%) anexarea a patru teritorii ucrainene de către Rusia / Biden: Rusia nu poate şterge de pe hartă un stat suveran / Doar Rusia, Siria, Nicaragua, Coreea de Nord şi Belarus au votat împotriva rezoluției

Adunarea Generală ONU a aprobat cu o largă majoritate o rezoluţie care condamnă anexarea a patru teritorii ucrainene de către Rusia, considerând că este ilegală şi că nu este validă, relatează News.ro. De asemenea solicită statelor să nu recunoască anexarea celor patru regiuni pe care Rusia le-a revendicat, în urma aşa-ziselor referendumuri desfăşurate la sfârşitul lunii trecute.

Preşedintele SUA Joe Biden a salutat adoptarea rezoluţiei, afirmând că aceasta reprezintă un mesaj clar că Rusia nu poate şterge de pe hartă un stat suveran. Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski şi-a exprimat recunoştinţa faţă de cele 143 de state care au votat-o.

Trei sferturi dintre membrii Adunării Generale ONU, care numără 193 de membri, afică 143 de ţări, au votat în favoarea rezoluţiei, care a calificat acţiunile Moscovei de anexare a patru regiuni ucrainene ca ilegală, adâncind izolarea internaţională a Rusiei.

Doar patru ţări s-au alăturat Rusiei pentru a vota împotriva rezoluţiei – Siria, Nicaragua, Coreea de Nord şi Belarus. Treizeci şi cinci de ţări s-au abţinut de la vot, inclusiv India şi partenerul strategic al Rusiei, China.

Rezoluţia salută şi „exprimă sprijinul ferm” pentru eforturile continue ale Secretarului General şi ale statelor membre, de a detensiona situaţia actuală în căutarea păcii prin dialog, negociere şi mediere.

Preşedintele american Joe Biden a declarat că votul a transmis un „mesaj clar” Moscovei.

„Miza acestui conflict este clară pentru toţi, iar lumea a transmis un mesaj clar ca răspuns – Rusia nu poate şterge un stat suveran de pe hartă”, a spus el într-un comunicat.

„Rusia nu poate schimba graniţele cu forţa. Rusia nu poate pune stăpânire pe teritoriul unei alte ţări ca fiind al său”, a afirmat Biden.

La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este „recunoscător celor 143 de state care au susţinut rezoluţia istorică a ONU”, postând pe Twitter: „Lumea şi-a spus cuvântul – încercarea (Rusiei) de anexare este fără valoare şi nu va fi niciodată recunoscută de naţiunile libere”.

În timpul sesiunii speciale de urgenţă a Adunării privind Ucraina, ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a declarat că votul „este important nu doar pentru viitorul Ucrainei şi al Europei, ci şi pentru fundamentele acestei instituţii”.

„La urma urmei, ONU a fost construită pe o idee: că niciodată nu i se va mai permite unei ţări să preia cu forţa teritoriul alteia”, a adăugat Thomas-Greenfield.

Diplomatul american a spus că rezoluţia face apel la pace şi dezescaladare şi „subliniază că respingem încercările de anexare ale Rusiei. Că respingem acest afront adus integrităţii teritoriale, suveranităţii naţionale, păcii şi securităţii”.

Ea a menţionat că „azi este Rusia cea care invadează Ucraina. Dar mâine ar putea fi o altă naţiune al cărei teritoriu este violat. Ai putea fi următorul. La ce te-ai aştepta de la acest for?”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. 74% din lume e împotriva crimelor Rusiei.

  2. Astea 5 trebuie exluse din ONU si inconjurate de acea cortina virtuala de panza de otel de care am mai vorbit care sa permita intrari dar nu si iesiri. decat celor acceptati de restul lumii.

  3. Ok si ce rezolva rezolutia asta? Rusia nu va negocia decat daca va fi pusa in pozitia Japoniei in august 1945.

  4. Aia din Kosovo rămân la sârbii?