(Advertorial) LIVE Conferința “Dezvoltare durabilă la Marea Neagră” – SUST-BLACK. Un eveniment științific al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene
Conferința “Dezvoltare durabilă la Marea Neagră” este organizată de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geo-ecologie Marină – GeoEcoMar, sub auspiciile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene și este susținută de Comisia Europeană și de Ministerul Cercetării și Inovării. Ea are loc în perioada 8-11 mai 2019, la București, în Palatul Parlamentului, Sala Al.I Cuza.
Cu această ocazie, comunitatea științifică va emite “Declarația de la București”, lansând astfel o agendă strategică de cercetare și inovare pentru Marea Neagră. Conferința este un eveniment oficial de rang înalt, care va spori gradul de conștientizare privind cercetarea științifică în zona Mării Negre, precum și cercetarea marină în Europa în general.
LIVE Ziua a doua a conferinței:
Conferința a debutat pe 8 mai, la ora 14:00 cu sesiunea plenară, urmând a se desfășura și pe parcursul întregii zile de 9 mai:
La dezbateri, moderate de jurnalista irlandeză Karen Coleman, personalitate media de prim rang, vor participa membri ai comunităților științifică și academică internaționale, cât și reprezentanți ai tuturor țărilor riverane Mării Negre.
Prima zi a conferinței va cuprinde discursurile introductive rostite de Ministrului român al Cercetării și Inovării Nicolae Hurduc, de John Bell, reprezentantul Comisarului European pentru Cercetare și Inovare Carlos Moedas, de Emil Constantinescu, fostul Președinte al României, un mesaj video din partea Comisarului European pentru Mediu Karmenu Vella, dar și aserțiuni din partea Secretarului de Stat in MAE Maria Magdalena Grigore, a Secretarului General al Comisiei pentru Cooperarea Economică la Marea Neagră Michael B. Christides și a reprezentantului OSCE Audrone Perkauskiene. Acestea vor fi urmate de discuții științifice pe marginea agendei strategice de cercetare și inovare la Marea Neagră, a principalelor inițiative majore și structurilor și infrastructurilor de cercetare existente, care ar putea susține cooperarea pentru ”blue growth” în regiune, cât și a sprijinului Uniunii Europene pentru dezvoltarea durabilă la Marea Neagră.
Cea de-a doua zi a conferinței va prilejui dezbateri aplicate pe marginea mai multor teme de interes, dintre care amintim infrastructura de cercetare DANUBIUS-RI. Concluziile de la finalul celei de-a doua zile vor fi urmate de emiterea ”Declarației de la București” prezentată de Viorel Vulturescu, director al Direcției de Cooperare Internațională din cadrul Ministerului Cercetării și Inovării.
Obiectivul conferinței este acela de a identifica opțiunile și prioritățile politice, precum și de a planifica acțiunile viitoare. Rezultatele dezbaterilor vor consolida și susține “Declarația de la București”, menită să construiască o societate durabilă și inovatoare în jurul Mării Negre.
Cu prilejul reuniunii de la Palatul Parlamentului, vor avea loc și următoarele trei evenimente conexe:
- “Cea de-a noua întâlnire pe marginea Inițiativei pentru Cercetare și Inovare Blue Growth la Marea Neagră” (“9th meeting of the Blue Growth Initiative for Research and Innovation in the Black Sea”), ce va avea loc pe data de 8 mai, în sala I.I.C.Bratianu,
- “Simpozionul Natură și Cultură la Marea Neagră” (Nature and Culture at the Black Sea Coast Symposium), organizat de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului pe data de 9 mai, în sala Constantin Stere,
- “Cea de-a unsprezecea întâlnire a comitetului director al proiectului DANUBIUS – Preparatory Phase” (“DANUBIUS-PP 11th Steering Committee”), organizată tot în cea de-a doua zi a conferinței, în sala I.I.C.Brătianu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu