ADVERTORIAL Spitalul Sfântul Sava de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative a împlinit 3 ani
Spitalul Sfântul Sava are o echipă formată din 30 de kinetoterapeuți si fizioterapeuți, 8 medici specialiști, 30 de asistenți medicali și 48 de infirmiere. Suntem cea mai bună echipă pentru recuperare medicală.
Am împlinit 3 ani. A împlini are, pentru noi, mai multe semnificații. Nu e o simplă trecere a timpului. Am împlinit dorințe ale familiilor pacienților noștri, de a-și vedea părinții, soții, copiii mergând din nou. Am împlinit speranțe ale unor oameni care nu mai credeau în minuni. Am împlinit vise ale celor ce au crezut mereu că vor reuși, dacă cineva ca noi îi ajută, îi iubește și îi respectă. Am reușit cu ajutorul echipei Spitalului Sfântul Sava, formată nu doar din profesioniști, ci din oameni cu har. Toate cu voința lui Dumnezeu, pe care îl simțim mereu cu noi! Mulțumesc tuturor!
Alina ION, administrator al Spitalului Sfântul Sava.
Terapeuții din Spitalul Sfântul Sava pun un accent deosebit pe interacțiunea cu pacientul, pe stimularea dorinței acestuia de a se recupera, nu se limitează la a marca un exercițiu realizat și apoi să trimită pacientul în cameră.
Serviciile medicale sunt acordate în regim de cazare hotelieră la standarde înalte și 3 mese incluse, pentru pacienți adulți de toate vârstele, din orice localitate din țară sau din străinătate și indiferent de stadiul bolii.
Hrana este preparată zilnic în bucătăria proprie, după un meniu adaptat pacienților cu nevoi speciale. Internarea pentru recuperare medicală se asigură în saloane cu 2 și 3 paturi, în regim de spitalizare continuă, asistență medicală 24/7 oferită de personal specializat, cu competență în servicii de recuperare medicală.
Tehnicile speciale și tehnologiile ultramoderne aplicate după un plan de tratament complex oferă pacienților Spitalului Sfântul Sava o probabilitate extrem de ridicată de recuperare medicală. Toate informațiile necesare, inclusiv un tur virtual al spitalului se găsesc la adresa https://spitalulsfantulsava.ro/.
Centrul se află în imediata vecinătate a pădurii Pustnicul, în comuna Pantelimon, str. Cozieni nr 2, drumul spre Mânăstirea Pasărea.
”Am căzut de la 14 metri. Am avut un accident de muncă. Nu mi se mai dădeau șanse de recuperare, să mai merg vreodată. Am început să caut pe internet clinici de recuperare, să am șanse să merg, căci sunt foarte tânăr. Am 19 ani. Așa am aflat de Sfântul Sava, dar când am ajuns aici eram foarte supărat, nu aveam încredere că mă mai pot recupera după tot ce mi se spusese.
Când am venit, eu nu puteam să stau nici în scaunul cu rotile. Nu puteam nimic.
Aici am progrese foarte mari într-un timp scurt. Nu mă așteptam. Am început să merg cu cadrul, acum merg cu cârjele.
A trebuit să plec să fac o operație. Am văzut că stând acasă, nu fac deloc progrese și am ales să mă întorc pentru că oamenii de aici sunt minunați. Nu am mai întâlnit în niciun loc profesioniști cum sunt aici. E ca un colț de rai Spitalul Sfântul Sava”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu