G4Media.ro

Aeroportul Brașov nu va putea acorda facilităţi companiilor aeriene înainte de 2026…

Sursa foto: Pexels / Marina Hinic

Aeroportul Brașov nu va putea acorda facilităţi companiilor aeriene înainte de 2026 / Consiliul Județean: „Aeroportul trebuie să ajungă să se autofinanţeze”

Aeroportul din Braşov va putea acorda facilităţi pentru deschiderea de noi destinaţii operatorilor aerieni, aşa cum primesc, în prezent, companiile de pe aeroportul din Bacău, abia peste trei ani, când ar urma să ajungă să se autofinanţeze, a explicat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban, citat de Agerpres.

„Deocamdată, nu putem vorbi de un sprijin direct pe care să îl aloce aeroportul, cu sume de la Consiliul Judeţean – lucru care se întâmplă deja la alte aeroporturi din ţară – pentru deschiderea de noi destinaţii de către un operator. Noi nu putem aplica pentru acea schemă de minimis (de ajutor de stat -n.r.) pentru că aeroportul trebuie să ajungă să se autofinanţeze, să fie matur. La momentul acesta, aplică aeroporturi de genul celor din Bacău sau Sibiu, care au alocat 600.000 respectiv 2,5 milioane de euro pentru noi destinaţii. Vom fi şi noi în măsură să alocăm astfel de sume de bani peste trei ani. La momentul la care vom fi eligibili, vom aplica şi noi pentru această schemă de minimis, pentru că deschiderea de noi destinaţii este o prioritate pentru că înseamnă şi atragerea de noi companii care să opereze pe aeroportul din Braşov”, a declarat preşedintele CJ Braşov.

Acesta a menţionat că dosarul pentru aprobarea ajutorului de stat pentru funcţionarea aeroportului este încă în lucru la Consiliul Concurenţei.

„Am depus prenotificarea pentru a putea aloca de la CJ sumele de bani necesare pentru ca aeroportul să poată funcţiona, dosarul este în lucru, iar specialiştii noştri ţin legătura cu ai dumnealor, să putem depăşi această fază, să găsim calea legală şi respectiv să poată să fie aprobat dosarul”, a afirmat Todorică Şerban.

Conform acestuia, până la acest moment, pentru funcţionarea în acest an a aeroportului a fost alocată din bugetul judeţului suma de 8,5 milioane de lei, din bugetul total prevăzut de 27 de milioane de lei.

„Asta nu înseamnă că, la următoarea rectificare, dacă aeroportul are nevoie de bani, nu vom aloca şi alte sume”, a precizat preşedintele CJ Braşov.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ce se mai lauda domnul președinte de Consiliu Județean (de la PNL pentru necunoscători, parca ministru acum) cum a deschis el aeroportul din Brașov.
    I s-a spus clar ca fără facilitați date companiilor aeriene in primii ani nu o sa vina nimeni. Ca dovada, aeroportul operează pe un orar mai restrâns decât un supermarket, cursele se anulează pe capete sau oamenii afla din zbir ca aterizează la Bacău șamd.
    Este veșnica poveste a statului român de a nu fi capabil sa construiască ceva, face totul de mântuială, la minim sau sub minim (vezi podul de la Brăila) și apoi sa se laude.
    Atata timp cât exista prosti care pun botul la așa ceva de ce s-ar schimba.
    Nu uitați brasoveni sa cotați PNL sau PSD la anul la toate alegerile, nu numai locale sau sa nu va duceți la vot