G4Media.ro

Afacerea ziarului de propagandă pentru primarul PSD al Sectorului 6, Gabriel Mutu:…

Afacerea ziarului de propagandă pentru primarul PSD al Sectorului 6, Gabriel Mutu: Contractul a fost acordat fără licitație unei firme deținute chiar de vicepreședintele Asociației Gabriel Mutu Alături de tine

Primăria Sectorului 6, condusă de Gabriel Mutu (PSD), a acordat pe 22 ianuarie, fără licitație, un contract de 132.000 de lei unei firme din Sibiu pentru realizarea unui ziar de propagandă pentru primărie. Acționarul majoritar al firmei câștigătoare este vicepreședintele unei asociații care i-a făcut campanie lui Gabriel Mutu la alegeri.

Anunțul Primăriei Sectorului 6 a fost postat pe platforma electronică de achiziții pe 21 ianuarie. Ce își dorea primăria lui Mutu să tipărească?

”Un ziar cu realizările și informațiile de ultimă oră ale administrației locale ale Sectorului 6 (12 ediții în câte 50.000 exemplare)” – așa arată anunțul de pe SEAP.

Doar o zi mai târziu, contractul este adjudecat (cumpărare directă) de firma S.C. TIM SIB SRL din Sibiu, potrivit SEAP. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, acționar unic al firmei este Teodor – Octavian Oprescu.

Același Oprescu, câștigătorul fără licitație al contractului, este și vicepreședintele Asociației „Gabriel Mutu Alături de tine”, după cum arată registrul ONG publicat de Ministerul Justiției.

Asociația „Gabriel Mutu Alături de tine” a fost fondată în 2015, chiar înaintea campaniei electorale din 2016, când Gabriel Mutu era candidatul PSD pentru Primăria Sector 6, pe care a și câștigat-o. Obiectivul asociației, așa cum apare menționat în registrul ONG, este: ”Creșterea calității vieții pentru locuitorii comunităților locale prin: promovarea, sprijinirea, realizarea și coordonarea de activități care sa contribuie la dezvoltarea comunităților locale, din punct de vedere social, economic, ecologic, educational și cultural”.

Între Teodor – Octavian Oprescu și Gabriel Mutu mai există o legătură: Oprescu a fost asociat în firma CREATIVE ADVERTISING WORKS – S.R.L., radiată între timp, cu Oana Andreea Baba. Aceasta a fosta consilieră a lui Gabriel Mutu la cabinetul de senator al acestuia, înainte de a fi ales primar. Acum, Oana Andreea Baba este director executiv de comunicare la Direcția Generală de Asistență Socială Sector 6, instituție aflată în subordinea Consiliului Local Sector 6.

Foto: Gabriel Mutu oficiind o cununie simbolică în sediul Asociației Gabriel Mutu alături de tine în campania electorală din 2016 (Sursa: Pagina de Facebook a asociației)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. Un pesedist care fura din banii publici? Deja a devenit pleonasm, atentie la exprimare…

  2. Nimic nou. PSD = FSN = PCR, un grup care si-a anexat ROmânia pirn CRIMA ca sa o poata jefui. Orice pezedist nu poate fi decat un hot sau un complice la furt. Un om onest nu poate fi membru al acestei trace cu lături

  3. Frumos de 24 ianuarie. La festivitati ii vedem pe tovarasul constantinescu cu tovarasul tariceanu, binefacatorul primului si a clientelei sale pe banii prostilor.

  4. omul aduce a lautar. nu dupa nume.

    • mai degraba este blond
      traiasca furtul legal

  5. Și? DNA, ceva? Sau nimic? Își fac mai departe de cap?

  6. Gabriel Mutu?
    Valutist in anii ’90, in mafia personala a lui Adrian Nastase in anii ‘2000, legaturi cu gruparea Truica, Udrea, Cocos, Manescu…

    Desigur mangaiat pe cap de securisti, ca e pusculita buna si ascultatoare. Nici nu se mai stie cate spatii comerciale au acaparat si furat cei din grupare, Cancan scrie „zeci de mii”.

    https://caplimpede.ro/asta-sa-i-o-spui-lui-mutu-cum-sa-amanetezi-sectorul-6-unui-valutist-traseist-cercetat-penal-de-diicot/
    https://www.cancan.ro/cine-nu-a-auzit-de-romania-exchange-si-de-amanetele-tezaurel-este-catalin-unul-dintre-cei-mai-bogati-si-discreti-miliardari-15409956
    http://www.romaniacurata.ro/exclusiv-scandalul-microsoft-si-reteaua-truica/

    Mai ca ar merita o ancheta jurnalistica in afacerile tenebroase ale gruparii, ce intreprinderi comuniste de comert au acaparat, cum au inceput smenurile si cate si mai cate proprietati imobiliare au.

  7. Râdem de teleormăneni că votează la greu pesedeul.
    Pai, nici cu bucureștenii cei „avizați si educați” nu ne putem lăuda, când vezi ce parașute si mutalăi și-au ales local.

  8. Se mai mira cineva?! N-ai cum sa te miri de niste fenomene naturale normale.

  9. DNA,ceva verificari? De unde are Oana Andreea Baba aoartament,functie,etc? Un copil facut din flori, cine este tatal? Poate dl .Mutu stie ceva?