Afacerile Renault au scăzut cu 19% în primul trimestru, înmatriculările Dacia s-au prăbuşit cu 40,1%
Grupul auto francez Renault a raportat joi o scădere de 19,2% a veniturilor în primul trimestru, până la 10,1 miliarde de euro, şi a avertizat că deocamdată este prea devreme pentru a evalua impactul pandemiei de coronavirus asupra rezultatelor grupului în acest an, transmite Reuters.
Proprietarul Dacia, care a anulat deja plata dividendelor pe 2019 şi a suspendat prognozele financiare, a fost afectat de criza sanitară care a dus la prăbuşirea cererii pentru autoturisme şi la închiderea reprezentanţelor şi a facilităţilor de producţie.
Pentru prima dată în istorie, în primul trimestru al acestui an Franţa nu a mai fost principala piaţă a grupului Renault, care a vândut mai multe autovehicule în Rusia (115.713 autoturisme şi utilitare) decât în Franţa (110.467 unităţi).
La nivel global, vânzările Renault au scăzut cu 25,9% până la 672.962 autoturisme şi utilitare. În Europa, vânzările Groupe Renault au scăzut cu 36% până la 321.756 unităţi, cu un declin accelerat spre sfârşitul trimestrului din cauza închiderii activităţilor industriale şi comerciale ale grupului.
„Marca Dacia a fost afectată în mod deosebit şi a înregistrat un declin de 44,5% al înmatriculărilor” în Europa, în timp ce marca Renault a înregistrat un declin de 32,3%, a precizat grupul francez.
În total, un număr de 110.279 autoturisme şi utilitare marca Dacia au fost vândut la nivel global în primul trimestru al acestui an, cu 40,1% mai puţine decât în perioada similară a anului trecut.
Grupul Renault a subliniat că este interesat să repornească activităţile comerciale şi de producţie în ţările unde condiţiile de siguranţă permit acest lucru şi a adăugat că va implementa toate măsurile necesare pentru a răspunde eficient la cererea comercială.
Şi activităţile de producţie la Uzinele Dacia de la Mioveni au fost reluate parţial, începând de marţi, pe bază de voluntariat, urmând ca, din data de 4 mai, să fie reluate activităţile în cadrul Uzinei Mecanice şi Şasiuri, respectiv Uzinei Vehicule, în departamentul Presaj, a anunţat anterior Grupul Renault România.
Constructor de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu