Afganii se vor confrunta cu „iadul pe pământ”, odată cu venirea iernii / ”Următoarele șase luni vor fi catastrofale”
Milioane de afgani au devenit dependenți de hrana oferită de organizații internaționale, precum Programul Alimentar Mondial (PAM) al Organizației Națiunilor Unite, iar situația în țară se va înrăutăți odată cu venirea iernii, anunță BBC.
La Maidan Wardak, la 80 de mile vest de Kabul, o mulțime de câteva sute de bărbați se adunase în speranța de a obține făină, la un punct oficial de distribuție. Făina a fost furnizată de Programul Alimentar Mondial, însă soldații le-au transmis oamenilor adunați aici că nu sunt eligibili pentru o indemnizație.
„Iarna este aproape”, a spus un bătrân. „Nu știu cum o să trec prin asta dacă nu pot face pâine”.
Dacă vremea este la fel de rea după cum prevăd experții, în această iarnă se așteaptă ca un număr mare de afgani să fie amenințați de foamete acută.
Ziariștii britanici au vorbit cu directorul executiv al PAM, David Beasley, care a făcut duminică o vizită la Kabul.
„Este atât de rău, încât nu vă puteți imagina”, a spus Beasley. „De fapt, acum ne uităm la cea mai gravă criză umanitară de pe Pământ. 95% dintre oameni nu au suficientă mâncare, iar 23 de milioane de oameni marșează către înfometare. Următoarele șase luni vor fi catastrofale. Va fi un iad pe Pământ”, a adăugat el.
Înainte ca talibanii să preia puterea în Afganistan, în august, exista încredere că guvernul președintelui Ashraf Ghani va putea face față amenințării unei ierni rele, cu ajutorul comunității internaționale. Ajutorul s-a evaporat atunci când guvernul lui Ghani s-a prăbușit.
Țările occidentale și-au întrerupt ajutorul pentru țară, deoarece nu vor să fie văzute că ajută un regim care interzice fetelor de la educație și că este în favoarea reintroducerii întregii game de pedepse sharia.
Beasley provoacă guvernele și miliardarii lumii dezvoltate să facă față nevoii urgente de ajutor.
„Liderilor lumii, miliardarilor: imaginați-vă că aceasta este fetița voastră sau băiețelul vostru, sau nepotul vostru pe cale să moară de foame. Ai face tot ce ai putea, iar când există astăzi bogății în valoare de 400 de trilioane de dolari pe pământ, să ne fie rușine. Lăsăm orice copil să moară de foame. Să ne fie rușine. Nu-mi pasă unde este acel copil”, adaugă el.
Sursa foto: Turnul Sfatului
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii