G4Media.ro

AFP: O companie chineză a vândut sateliți de spionaj către mercenarii ruși…

Sursa foto: Olga MALTSEVA / AFP

AFP: O companie chineză a vândut sateliți de spionaj către mercenarii ruși Wagner / Gruparea a folosit imaginile pentru a sprijini invazia Rusiei în Ucraina, dar și pentru rebeliunea eșuată din iunie

Grupul de mercenari ruși Wagner a semnat în 2022 un contract cu o firmă chineză pentru a achiziționa doi sateliți și a utiliza imaginile acestora, ajutându-și activitatea de spionaj în timp ce organizația încerca să sprijine invazia Rusiei în Ucraina, potrivit unui document consultat de AFP, citată de The Guardian.

Contractul a fost semnat în noiembrie 2022, la peste o jumătate de an de la invazia Moscovei în Ucraina, în care grupul Wagner, sub conducerea fondatorului său Evgheni Prigojin, juca un rol-cheie pe câmpul de luptă.

Imaginile din satelit au fost folosite, de asemenea, pentru a sprijini operațiunile Wagner în Africa și chiar revolta eșuată din iunie, care a dus acum la destrămarea de facto a grupului, urmată de moartea lui Prigojin și a altor figuri cheie într-un accident de avion în august, a declarat pentru AFP o sursă de securitate europeană.

Potrivit unui contract văzut de AFP, scris în engleză și rusă și semnat la 15 noiembrie 2022, compania Beijing Yunze Technology Co Ltd a vândut doi sateliți de observare de înaltă rezoluție aparținând gigantului spațial chinez Chang Guang Satellite Technology (CGST) către Nika-Frut, o companie care făcea parte pe atunci din imperiul comercial al lui Prigojin.

Prețul de peste 30 de milioane de dolari a fost pentru sateliții în sine și pentru servicii suplimentare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...