G4Media.ro

AFP: Xi Jinping promite Moscovei „sprijin ferm” în privinţa „intereselor fundamentale”

Sursa foto: Kremlin.ru

AFP: Xi Jinping promite Moscovei „sprijin ferm” în privinţa „intereselor fundamentale”

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a promis miercuri premierului rus Mihail Mişustin, aflat în vizită la Beijing, „sprijinul ferm” al Chinei în privinţa „intereselor fundamentale”, relatează France Presse, citată de Agerpres.

Foste rivale în timpul Războiului Rece, China şi Rusia şi-au consolidat relaţiile diplomatice şi comerciale de aproximativ zece ani, tendinţă care s-a accelerat după invazia rusă în Ucraina.

Declarându-se parte neutră în conflict, Beijingul invită la respectarea suveranităţii statelor, dar nu a condamnat public niciodată campania militară declanşată de preşedintele rus Vladimir Putin la 24 februarie 2022 în Ucraina.

Premierul rus Mihail Mişustin, care a sosit luni în China, a luat parte marţi la un forum economic la Shanghai, iar apoi s-a deplasat în capitala chineză pentru întrevederi cu omologul său Li Qiang şi preşedintele Xi Jinping.

El este cel mai înalt responsabil rus care se deplasează în China după declanşarea invaziei Moscovei în Ucraina.

„China este dispusă să-şi continue sprijinul ferm mutual cu Rusia în probleme de interes fundamental pentru fiecare”, i-a spus Xi Jinping oaspetelui său, potrivit agenţiei de presă Xinhua.

Această formulare vagă este utilizată adeseori în cadrul întâlnirilor bilaterale cu reprezentanţi ruşi şi ai altor ţări, referindu-se de partea chineză la problema Taiwanului.

Xi Jinping a pledat de asemenea pentru „consolidarea coordonării în foruri multilaterale precum Naţiunile Unite, Organizaţia Cooperării de la Shanghai, BRICS şi G20”, potrivit Xinhua.

La rândul său, Mihail Mişustin a salutat anterior în cursul zilei, în faţa omologului său chinez Li Qiang, relaţii bilaterale „de un nivel fără precedent” în cursul unei întâlniri în monumentalul Palat al Poporului din Beijing.

„Acestea se caracterizează printr-un respect reciproc al intereselor fiecăruia, dorinţa de a răspunde împreună provocărilor, care sunt legate de o turbulenţă crescută pe scena internaţională şi de presiunea sancţiunilor nelegitime din partea Occidentului colectiv”, a adăugat el.

China este primul partener comercial al Rusiei, cu schimburi comerciale care în 2022 au atins 190 miliarde de dolari (176 miliarde de euro), potrivit serviciului vamal chinez.

Li Qiang a subliniat marţi că valoarea schimburilor atinsese deja 70 de miliarde de dolari (64 miliarde de euro) în primele luni ale anului în curs – adică o creştere anuală de peste 40%.

„Amploarea investiţiilor între cele două ţări continuă să crească. Marile proiecte strategice progresează de asemenea în mod stabil”, şi-a exprimat satisfacţia premierul chinez.

Mihail Mişustin este însoţit de mai mulţi înalţi oficiali ruşi, între care vicepremierul responsabil de energie, Aleksandr Novak.

China a devenit anul trecut primul client al Rusiei în sectorul energetic, permiţând Moscovei, aflată sub incidenţa sancţiunilor occidentale legate de războiul în Ucraina, să evite prăbuşirea exporturilor sale de gaze.

Aleksandr Novak a declarat în cadrul forumului de marţi de la Shanghai că livrările energetice ruseşti pentru China vor creşte cu 40% în 2023, potrivit agenţiilor de presă ruse.

Potrivit unor analişti, China – având în vedere greutatea sa economică şi diplomatică – are de acum ascendentul în relaţia bilaterală cu Rusia, un dezechilibru în creştere pe măsură ce izolarea internaţională a Moscovei se măreşte.

Liderii celor două ţări „s-au apropiat mai mult mult din cauza nemulţumirilor şi îngrijorărilor comune decât din cauza obiectivelor comune”, a comentat pentru AFP Ryan Hass, de la think tank-ul american Brookings Institution.

„Ei sunt iritaţi şi se simt ameninţaţi de leadershipul occidental în actualul sistem internaţional şi estimează că ţările lor ar trebui să fie respectate mai mult în dosarele în care interesele lor sunt în joc”, afirmă el.

În februarie, guvernul chinez publicase un document ce invita la o „reglementare politică” a conflictului în Ucraina şi la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor, subînţelegând şi Ucraina.

În cadrul summitului din martie la Moscova, preşedintele Xi Jinping îl invitase pe omologul său Vladimir Putin să efectueze o vizită la Beijing, aminteşte AFP.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...