
Africa de Sud, președintele Cyril Ramaphosa : Nu trece o zi fără o ştire despre o femeie sau un copil care au fost ucişi sau au fost supuşi unor violenţe oribile
Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa a calificat marţi, la Johannesburg, drept ”orori” feminicidele din ţara sa, anunţând că aceste crime au crescut cu peste 50% de la începutul anului 2022, relatează Agerpres.
Potrivit preşedintelui, care a susţinut un discurs în cadrul unei conferinţe asupra violenţelor de gen la Johannesburg, Africa de Sud a înregistrat o creştere cu 52% a numărului de feminicide în timpul primelor trei luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
În timpul aceleiaşi perioade din 2022, uciderile de copii au crescut cu 46%.
Preşedintele Cyril Ramaphosa şi-a exprimat regretul că, în pofida eforturilor guvernului, violenţa împotriva femeilor şi copiilor atinge un nivel ridicat în Africa de Sud.
„Nu trece o zi fără o ştire (…) despre o femeie sau un copil care au fost ucişi sau au fost supuşi unor violenţe oribile”, a declarat Ramaphosa. „Aceste orori sfidează înţelegerea (…) Ele povestesc o istorie profund deranjantă a societăţii noastre”, a adăugat el.
Africa de Sud a fost zguduită recent de o serie de crime oribile, printre care violul colectiv asupra a opt femei, în iulie, şi descoperirea câtorva trupuri – dintre care unele puteau fi ale unor lucrătoare din industria sexului – într-un imobil din Johannesburg, luna trecută.
Cyril Ramaphosa a fost primit cu întrebări şi critici din partea apărătorilor drepturilor femeilor, dintre care unii acuză guvernul că nu a făcut destul.
„Noi, în calitate de sud-africani, suntem capitala mondială a violului”, a declarat Lebogang Motau, de la ONG-ul Free World Initative.
Preşedintele sud-african a dat asigurări că guvernul a promulgat legi menite să protejeze mai bine femeile şi să-i aducă în faţa justiţiei pe agresori. El a subliniat de asemenea că executivul sus-african a alocat circa 21 de miliarde de ranzi (1,1 miliarde de euro) pentru emanciparea femeilor.
Însă, potrivit datelor poliţiei, violurile şi agresiunile sexuale au crescut cu 13% în perioada 2021-2022, a remarcat Ramaphosa.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii