G4Media.ro

Africa este afectată de modificări climatice ”în mod disproporţionat”, trage un semnal…

sursa foto: Unsplash

Africa este afectată de modificări climatice ”în mod disproporţionat”, trage un semnal de alarmă ONU

Africa ”este afectată în mod disproporţionat de modificările climatice” şi de costurile adaptării sale, potrivit unui raport publicat luni de către Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM/WMO), un organ al ONU cu sediul la Geneva, relatează AFP, transmite News.ro.

”Continentul african s-a încălzit într-un ritm uşor mai rapid decât media mondială, de aproximativ +0,3°C pe deceniu între 1991 şi 2023”, anunţă OMM în acest studiu privind starea climei continentului în 2023.

Africa de Nord ”a înregistrat cea mai rapidă încălzire”, precizează organizaţia şi a atins un record de 50,4°C la Agadir, în Maroc.

În septembrie şi octombrie 2023, ”aproximativ 300.000 de persoane au fost victime ale inundaţiilor în zece ţări, cele mai afectate fiind Nigerul, Beninul, Ghana şi Nigeria”, la câteva luni după Libia şi Africa de Est, precizează OMM.

Aceste inundaţii, unoeri soldate cu morţi s-au reptat în acest an.

118 MILIOANE DE PERSOANE POTENŢIAL EXPUSE PÂNĂ ÎN 2030

Tot anul trecut, ”Zambia a înregistrat una dintre cele mi grave secete din ultimii 40 de ani”, care s-a soldat cu sinistrarea a ”aproximativ şase milioane” de persoane, un fenomen care a afectat şi alte ţări de pe continent, raportează OMM.

”Extreme climatice, şi anume inundaţii şi secete, au avut un impact major asupra securităţii alimentare”, adaugă ea.

În consecinţă, ”ţările africane pierd în medie 2 până la 5% din Produsul lor Intern Brut (PIB) pentru a gestiona extremele climatice, iar multe dintre ele realocă până la 9% din buget în acest sens”, deplânge organizaţia.

OMM preconizează că, ”în lipsa unor măsuri adecvate, până la 118 milioane de persoane extrem de sărace (care trăiesc cu mai puţin de 1,90 dolari pe zi) ar putea fi expuse secetei, inundaţiilor şi unor călduri extreme în Africa până în 2030”,

”ESTE URGENT SĂ SE INVESTEASCĂ ÎN SERVICII METEOROLOGICE”

Agenţia ONU estimează că ”această situaţie va face să apese o povară suplimentară asupra eforturilor în lupta împotriva sărăcieie şi va frâna în mod sensibil creşterea” economică.

Organizaţia subliniază astfel asupra ”urgenţei de a se investi în servicii meteorologice” în vederea unei îmbunătăţiri a colectării datelor şi a mijloacelor de previziune, dar şi în ”sistemele de alrtă timpurie”, care informează populaţiile cu privire la riscuri naturale iminente.

”Între 1970 şi 2021, 35% dintre decesele legate de vreme, climă şi apă au avut loc în Africa. Cu toate acestea, doar 40% din populaţia africană are acces la sisteme de alertă timpurie. Aceasta este cea mai slabă poporţie din toate regiunile lumii la un loc”, subliniază OMM.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează