Agenţia de Investigare Feroviară Română (Agifer) a stabilit că accidentul din ianuarie 2024, când 9 vagoane ale unui tren de marfă au deraiat şi alte două s-au răsturnat, a fost cauzat de starea tehnică a suprastructurii căii ferate
Comisia din cadrul Agifer care a investigat cauzele accidentului feroviar din 16 ianuarie 2024, când nouă vagoane ale unui tren de marfă au deraiat şi alte două s-au răsturnat, între Craiova şi Caracal, a concluzionat că acesta a fost cauzat de starea tehnică a suprastructurii căii ferate. La producerea deraierii a contribuit şi depăşirea termenelor pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii capitale a liniei în zonă, transmite News.ro.
”Având în vedere constatările şi măsurătorile efectuate la suprastructura căii după producerea accidentului, (…) se poate afirma că starea tehnică a suprastructurii căii a cauzat producerea deraierii”, se arată în concluziile raportului de investigare realizat de Agenţia de Investigare Feroviară Română (Agifer).
Astfel, comisia de investigare a stabilit că accidentul s-a produs după ”ruperea multiplă şi completă a şinei aflate pe firul din dreapta (în sensul de mers al trenului) a primului panou tampon aferent schimbătorului de cale nr.16 (…), sub acţiunea forţelor dinamice transmise căii de materialul rulant, rupere ce a fost generată de menţinerea în cale a şinelor mult peste limita lor de funcţionare şi de depăşirea capacităţii de transport reglementate a şinelor respective”.
Totodată, la producerea accidentului a contribuit depăşirea termenelor pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii capitale a liniei pe zona producerii accidentului feroviar.
Factorii sistemici ai producerii accidentului au fost identificaţi de Agifer ca volumul inadecvat al resurselor materiale şi umane, în raport cu cel necesar, pentru realizarea mentenanţei corespunzătoarea a liniei şi menţinerea geometriei căii în toleranţele admise, precum şi gestionarea ineficace a riscului asociat pericolului de menţinere în cale a şinelor cu defecte de categoria I sau cu tonaj înmagazinat depăşit de către administratorul de infrastructură.
În urma raportului, Comisia de investigare a emis recomandări de siguranţă, adresate Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română (ASFR). La formularea recomandărilor, Agifer a avut în vedere un accident feroviar similar, produs în februarie 2020, între halta de mişcare Fărcaşele şi staţia CFR Drăgăneşti Olt, când 13 vagoane ale unui tren de marfă au deraiat. Atunci, s-a stabilit că ASFR se va asigura că administratorul de infrastructură feroviară publică va evalua riscul asociat pericolului de nerealizarea la timp a lucrărilor de reparaţii capitale la infrastructură impuse de codurile de practică şi va stabili măsuri de ţinerea sub control al acestuia. Ulterior, ASFR a comunicat că pentru ca riscurile să fie ţinute sub control se impun restricţionarea vitezelor de circulaţie pe zonele cu defecte şi limitarea vitezelor maxime de circulaţie a trenurilor.
”Aceste măsuri, luate de SRCF Craiova, deşi au influenţă asupra impactului nu sunt de natură să reducă probabilitatea de apariţie a accidentelor”, a arătat Agifer.
Ca urmare, Agifer a recomandat din nou ca administratorul de infrastructură feroviară publică să îşi reevalueze riscul asociat pericolului generat de nerealizarea la timp a lucrărilor de reparaţii capitale la infrastructură şi să stabilească măsuri care să ducă la reducerea probabilităţii de apariţie a acestui pericol.
De asemenea, Agifer a recomandat ca administratorul de infrastructură feroviară publică să evalueze riscul asociat pericolului generat de neasigurarea resurselor materiale şi umane şi să stabilească măsurile de siguranţă viabile pentru ţinerea sub control a acestor riscuri.
Accidentul s-a produs în 16 ianuarie 2024, când, la intrarea în staţia CF Leu, peste macaze, 9 vagoane din compunerea unui tren privat de de marfă au deraiat, iar alte două s-au răsturnat. Trenul aparţinea operatorului privat de marfă Global Rail Solutions, avea în compunere 35 de vagoane încărcate cu cereale şi circula în relaţia Salonta – Roşiori Nord.
Ca urmare a accidentului, traficul feroviar între Craiova şi Caracal a fost blocat timp de patru zile.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.