G4Media.ro

Agenţia de rating Fitch a revizuit perspectiva de ţară a României de…

Sursa Foto: emerging europe

Agenţia de rating Fitch a revizuit perspectiva de ţară a României de la negativă la stabilă, prima modificare în sens pozitiv din 2020, anunţă Ministerul Finanţelor

Agenţia de rating Fitch a reconfirmat ratingul suveran al României şi a revizuit perspectiva de ţară de la negativă la stabilă, anunţă Ministerul Finanţelor, precizând că decizia este determinată de stabilizarea datoriei publice şi implementarea unor politici menite să asigure o consolidare fiscală graduală, precum şi de stabilitatea politică şi de reducerea riscurilor privind războiul din Ucraina şi o criză energetică. Aceasta este prima modificare în sens pozitiv a perspectivei ratingului României operată de Fitch din aprilie 2020, conform Ministerului Finanțelor, transmite News.ro.

”Agenţia de rating Fitch a reconfirmat în data de 24 martie 2023 ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi a revizuit perspectiva de ţară de la negativă la stabilă. Aceasta este prima modificare în sens pozitiv a perspectivei ratingului României operată de aceasta agenţie din aprilie 2020”, a transmis Ministerul Finanţelor.

Potrivit aceleiaşi surse, decizia revizuirii perspectivei ratingului României este susţinută, în opinia agenţiei, de stabilizarea datoriei publice şi implementarea unor politici menite să asigure o consolidare fiscală graduală, precum şi de stabilitatea politică din ţara noastră şi reducerea riscurilor privind războiul din Ucraina şi criza energetică subsecventă.

„Decizia Fitch Ratings reprezintă o dovadă a recunoaşterii internaţionale a agendei Guvernului României pentru a asigura consolidarea fiscal-bugetară şi confirmarea că măsurile deja adoptate au fost cele corecte, necesare pentru ţara noastră şi extrem de aşteptate de către toţi partenerii noştri externi. Totodată, trebuie remarcate şi estimările pozitive ale agenţiei referitoare la potenţialul de creştere economică a României pe termen mediu”, a declarat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

În evaluarea realizată, Fitch menţionează atât rezilienţa economică de care a dat dovadă România în anul 2022, cât şi stabilitatea politică care a făcut posibilă abordarea crizei generate de războiul din Ucraina şi a celei energetice, precizează MF.

În opinia agenţiei, economia României va înregistra o creştere de 2,3% în anul 2023, respectiv de 3% în anul 2024, în condiţiile în care ţara noastră va beneficia de fonduri europene importante atât din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, cât şi din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

”Principalii factori care ar putea conduce individual sau colectiv la îmbunătăţirea ratingului de ţară sau a perspectivei sunt stabilizarea fermă a ponderii datoriei publice în PIB pe termen mediu şi reducerea deficitului fiscal, ca urmare a implementării eficiente a strategiei fiscale a guvernului, precum şi reducerea riscurilor referitoare la finanţarea externă prin îmbunătăţirea structurală a poziţiei deficitului de cont curent ce ar duce la o scădere a îndatorării externe şi/sau la îmbunătăţirea rezervelor externe”, subliniază Ministerul Finanţelor.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Oh, ce veste minunată!

    Guvernul lui Nicu și Marcel se poate împrumuta acum cu și mai mult entuziasm, pentru că are nevoie de bani care să fie risipiți cu ocazia alegerilor. Oricum, dacă nu s-ar împrumuta, s-ar nărui șandramaua, că banii din PNRR au fost ratați cu grație și incompetență, iar cei din fondurile structurale nu prea pot fi furați.

    Copiii, nepoții și strănepoții noștri vor tot plăti.