G4Media.ro

Agenția Europeană a Medicamentului a început analizarea medicamentului Regdanvimab împotriva COVID-19

sursa foto: Pexels.com

Agenția Europeană a Medicamentului a început analizarea medicamentului Regdanvimab împotriva COVID-19

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a început miercuri analizarea în timp real a datelor privind Regdanvimab, un medicament pentru tratarea COVID-19 cu anticorpi monoclonali, dezvoltat de compania farmaceutică sud-coreeană Celltrion, relatează EFE, preluată de Agerpres.

Potrivit EMA, decizia de a lansa procesul de „revizuire continuă” se bazează pe rezultatele preliminare ale unui studiu în curs care analizează capacitatea medicamentului de a trata boala provocată de coronavirus, deşi acest pas nu presupune ca agenţia europeană de evaluare să emită o concluzie asupra beneficiilor şi a riscurilor medicamentului.

Experţii EMA nu au evaluat ansamblul datelor complete, astfel încât este prea curând pentru a emite concluzii privind siguranţa, eficienţa şi calitatea acestui medicament pentru a autoriza comercializarea sa în Uniunea Europeană (UE).

EMA a început să evalueze primul lot de date care provin de la testele pe animale (date neclinice) şi teste clinice, pe lângă datele privind calitatea medicamentului, a precizat agenţia, care va analiza informaţia asupra acestui tratament cu anticorpi pe măsură ce compania farmaceutică le va publica.

Agenţia nu a anunţat încă o dată exactă pentru concluziile asupra acestui medicament, dar procesul de evaluare continuă va permite să se câştige timp comparativ cu evaluarea regulată, din perspectiva unei revizuiri generale şi a unui studiu de licenţă condiţionată pentru UE.

Regdanvimab este un anticorp monoclonal ce permite reducerea capacităţii virusului de a ajunge la celulele din corp, reducând necesitatea de spitalizare la pacienţii cu COVID-19.

Regdanvimab se alătură altui tratament aflat în evaluare în timp real de EMA – REGN-COV2 – o combinaţie de anticorpi monoclonali dezvoltat de compania farmaceutică americană Regeneron şi care reduce cantitatea de virus din sânge (încărcătura virală) la pacienţii spitalizaţi.

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...