Agenţia Europeană a Medicamentului: Datele colectate până în prezent arată că vaccinurile produse de Pfizer – BioNTech şi Moderna se dovedesc eficiente în combaterea noilor tulpini ale Coronavirusului
Șefa Agenţiei Europene a Medicamentului, Emer Cooke, a spus marţi, în faţa europarlamentarilor din Comisia de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară, că datele colectate până în prezent arată că vaccinurile produse de Pfizer – BioNTech şi Moderna se dovedesc eficiente în combaterea noilor variante de COVID-19, relatează Antena3.
„Este nevoie, bineînţeles, de mai multe date, însă cele de până în prezent confirmă eficienţa celor două produse farmaceutice. În februarie vor fi disponibile noi date clinice referitoare la procesul de vaccinare. Până atunci, este foarte probabil că în data de 29 ianuarie Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) va autoriza vaccinul produs de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.”, a transmis Emer Cooke, conform Antena 3.
Deocamdată, acest producător farmaceutic cu sediul în Regatul Unit trebuie să îşi rezolve problemele referitoare la calendarul de livrare, în legătură cu care a fost avertizat, luni, de Comisia Europeană.
Uniunea Europeană a cerut producătorului AstraZeneca să direcționeze dozele din Regatul Unit către statele blocului comunitar, pentru a compensa deficitul de livrări în statele europene anunţat de companie.
În ceea ce priveşte al patrulea vaccin aşteptat în Uniunea Europeană, cel dezvoltat de Johnson and Johnson, acesta este departe de momentul autorizării, aşadar, nu se poate spune, în acest moment, când va ajunge în statele membre, a transmis Sabina Iosub de la Bruxelles, într-o corespondenţă în cadrul emisiunii Punctul de Întâlnire.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank