Agenţia Medicamentului colaborează cu Unifarm pentru identificarea de soluţii pentru acoperirea deficitului unor medicamente esenţiale
Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) au avut şi vor continua întâlnirile cu producătorii şi distribuitorii autorizaţi pentru a analiza şi a găsi soluţii „punctuale” în situaţiile în care s-a constatat deficit în aprovizionarea cu medicamente de uz uman eliberate prin farmaciile cu circuit de spital, informează un comunicat remis, miercuri, presei, transmite Agerpres.
„În perioada sărbătorilor de iarnă au existat discontinuităţi în aprovizionarea unor unităţi farmaceutice, ca urmare a perioadei prelungite de inactivitate a distribuitorilor de medicamente. Situaţia a fost remediată odată cu reluarea programului normal de lucru, după 13 ianuarie. În ceea ce priveşte disponibilitatea medicamentelor de uz uman eliberate prin farmaciile cu circuit de spital, Ministerul Sănătăţii şi ANMDMR au avut şi vor continua întâlnirile cu producătorii şi distribuitorii autorizaţi pentru a analiza şi a găsi soluţii punctuale în situaţiile în care s-a constatat deficit în aprovizionare”, afirmă sursa citată.
În ceea ce priveşte disponibilitatea medicamentului Hidrocortizon hemisuccinnat, fiole, ANMDMR poate confirma disponibilitatea în urma discuţiilor cu producătorul că începând cu luna februarie va reîncepe producţia.
Potrivit sursei citate, ANMDMR colaborează „permanent” cu Unifarm SA pentru identificarea de soluţii pentru acoperirea deficitului unor medicamente esenţiale, cum a fost şi situaţia medicamentelor conţinând Bicarbonat de sodiu, soluţie perfuzabilă.
„Pentru prevenirea, reducerea şi gestionarea numărului de discontinuităţi şi implicit pentru identificarea de soluţii, ANMDMR lucrează împreună cu Ministerul Sănătăţii, prin comisiile medicale de specialitate, precum şi cu asociaţiile de pacienţi, producători, distribuitori, instituţii din domeniul sanitar, interne şi externe. Discontinuităţile de medicamente reprezintă o problemă atât la nivel naţional cât şi la nivel european, existând o colaborare permanentă între ANMDMR, instituţii similare din alte ţări europene şi Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA )”, arată ANMDMR.
Astfel, menţionează sursa citată, un rezultat recent al acestei colaborări este proiectul comun demarat de EMA – Platforma europeană de monitorizare a deficitelor de medicamente ( ESMP), unde DAPP pot raporta în mod regulat deficitele de medicamente autorizate prin procedură centralizată – https://www.ema.europa.eu/en/human-regulatoryoverview/post-authorisation/medicine-shortages-availability-issues/european-shortages-monitoringplatform.
„Aspectele semnalate de farmacii cu privire la deficienţe în decontarea facturilor medicamentelor compensate şi gratuite nu sunt gestionate de MS şi ANMDMR, ci de CNAS prin casele judeţene de asigurări de sănătate”, mai afirmă aceeaşi sursă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.