G4Media.ro

Agenţia Naţională Anti-Doping despre noua situație a Simonei Halep: Noua acuzaţie face…

Sursa foto: Instagram/ Simona Halep

Agenţia Naţională Anti-Doping despre noua situație a Simonei Halep: Noua acuzaţie face ca procesul să devină mult mai complex. Nu avem acces la Paşaportul Biologic al sportivei

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a precizat, sâmbătă, într-un comunicat, că nu are prerogative în procedura de gestionare a cazului Simona Halep şi nu are acces la Paşaportul Biologic al sportivei. ANAD consideră că, după noua acuzaţie, întregul proces a devenit mult mai complex, relatează news.ro

 “La fel ca la prima acuzaţie de încălcare a reglementărilor anti-doping, ANAD a fost notificată de Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA), având în vedere că Simona Halep e sportivă româncă şi, conform prevederilor Codului Mondial Anti-Doping e obligatorie comunicarea organizaţiei anti-doping din ţara de domiciliu a sportivei.

Această nouă acuzaţie face ca procesul să devină mult mai complex, oferindu-i acesteia posibilitatea legală să se apere.

Paşaportul Biologic al Sportivului este revizuit de experţi (APMU) acreditaţi de WADA, ce pot oferi informaţii care pot direcţiona strategiile de testare doping ale organizaţiilor care au rol de autoritate de testare şi gestionare.

În cazul în care, expertul APMU identifică un rezultat pozitiv pe Paşaportul Biologic, autoritatea de management începe procedura conform Standardului de gestionare a rezultatelor cu notificarea sportivului, incluzând drepturile, obligaţiile şi măsura suspendării provizorii obligatorii.

Într-o situaţie particulară în care nu s-a luat o decizie cu privire la prima acuzaţie de încălcare a reglementărilor anti-doping şi se identifică o nouă încălcare, ambele abateri pot fi gestionate împreună”, se arată în comunicatul ANAD.

ANAD nu este autoritate de testare şi de management în cazul în care e implicată sportiva Simona Halep, nu are acces la Paşaportul Biologic al acesteia, deoarece custodele pe Paşaportul Biologic în acest caz este ITIA, a adăugat agenţia. “Întelegem interesul major al mass-media şi, totodată, al iubitorilor sportului din România, dar nu numai, însă, în această speţă, ANAD nu are prerogative în procedura de gestionare a cazului, respectând cu stricteţe jurisdicţia tuturor entităţilor cu atribuţii de gestionare a rezultatelor precum şi toate drepturile garantate persoanelor care fac obiectul acestei proceduri”, a menţionat ANAD.

“Agenţia Naţională Anti-Doping nu se poate pronunţa pe acest caz, aflat în curs de desfăsurare, conformându-se astfel rigorilor de comunicare publică prevăzute în Codul Mondial Anti-Doping şi în Standardul internaţional de gestionare a rezultatelor. În această etapă a procesului, întreaga comunicare este gestionată de Agenţia Internatională de Integritate a Tenisului”, a declarat Ştefan Rohnean, preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping.

ANAD a subliniat că pe site-ul său (www.anad.gov.ro) este explicat Programul Paşaportului Biologic implementat şi în ţara noastră.  Ca parte a programului mondial anti-doping, acesta respectă în acelaşi timp documentele tehnice ale WADA, obligatorii pentru un program de testare conform şi eficient, relatează news.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. se ascunde exact ca hotii; imi aminteste de plagiatorii celebri, care urla ca sprijina verificarea lor, dar prin spate fac tot posibilul sa impiedice orice verificare.

  2. Trist ” model ” pt.generațiile tinere,cu apucături de răsul-plănsul la ce justificări are.Se închipuie oare ” Tezaur Uman Viu ” în RO ?