G4Media.ro

Agenţia Naţională pentru Sport: Depunem un proiect de introducere a educaţiei nutriţionale…

sursa foto: capital.ro

Agenţia Naţională pentru Sport: Depunem un proiect de introducere a educaţiei nutriţionale în şcoli pentru reducerea obezităţii infantile

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS) România, Gabriel Toncean, a anunţat, vineri, că în curând va fi depus oficial un proiect pentru introducerea unei discipline de educaţie nutriţională în şcoli, cel puţin la nivel gimnazial, pentru reducerea obezităţii infantile, anunță Agerpres.

„Din cauza stilului de viaţă al copiilor din România, a creşterii alarmante a obezităţii infantile şi a factorilor sociali implicaţi, a sedentarismului şi consumului de alimente procesate, consider că este absolut necesară introducerea unei discipline noi de educaţie nutriţională în şcoli, cel puţin la nivel gimnazial, pentru clasele V-VIII. Această disciplină, indiferent de cum se va numi, va avea ca scop să îi înveţe pe copii să se hrănească corect şi să adopte un stil de viaţă sănătos. Profit de această ocazie pentru a vă spune că acest proiect de suflet va fi în scurt timp depus oficial şi sper să devină realitate”, a scris Gabriel Toncean, pe Facebook.

Vicepreşedintele ANS a precizat că a fost formată o echipă dedicată acestei cauze, alcătuită din specialişti în psihologie pediatrică, medici pediatri şi nutriţionişti pediatri, fiind inclusă şi o mamă cu un copil obez.

Astfel, au fost elaborate rapoarte specializate care arată cât de critică este situaţia din România şi cât de urgent este nevoie de măsuri eficiente.

„Obiectivul nostru major – introducerea acestei discipline noi de educaţie nutriţională în şcoli, la nivelul gimnazial – trebuie finalizat, implementat fie ca materie de sine stătătoare (cazul ideal), fie ca modul de studiu în cadrul orelor de sport sau ale unor discipline conexe. Sănătatea şi educaţie nutriţională a copiilor noştri sunt esenţiale pentru viitorul nostru ca naţiune. Cu sprijinul vostru, al tuturor părinţilor şi factorilor de decizie din România, putem să aducem această schimbare şi să ne asigurăm că tinerii noştri cresc puternici şi sănătoşi”, a subliniat vicepreşedintele ANS.

Gabriel Toncean a mai spus că a discutat deja acest aspect cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi cu secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Kallos Zoltan, mai ales că, în calitate de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, a iniţiat o dezbatere publică amplă cu privire la viitorul şi direcţiile de dezvoltare a sportului românesc, una dintre preocupările majore fiind legată de educaţia nutriţională şi de sănătatea tinerei generaţii.

„În ultimii 10 ani, mai ales ca Preşedinte al Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, am tras serioase semnale de alarmă cu privire la riscurile la care sunt expuşi copiii şi tinerii din România în ceea ce priveşte nutriţia şi sănătatea lor. Din păcate, tinerii noştri practică sportul rar şi adoptă adesea obiceiuri alimentare deficitare. Suntem în topul ţărilor cu rate alarmante de obezitate infantilă, ceea ce reprezintă o problemă gravă pentru generaţia viitoare”, a mai arătat Gabriel Toncean.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...