G4Media.ro

Agenţia spaţială japoneză consideră că este „posibilă” o reactivare a sondei japoneze…

Sursa foto: JAXA

Agenţia spaţială japoneză consideră că este „posibilă” o reactivare a sondei japoneze de pe Lună

Agenţia spaţială japoneză (JAXA) a anunţat luni că a întrerupt alimentarea electrică a modulului său SLIM la mai puţin de trei ore după alunizarea istorică reuşită de acesta vineri seară, cu scopul de a economisi energia rămasă în bateriile sale în vederea unei posibile reporniri a sondei, informează AFP, citată de Agerpres.

Există o „posibilitate” ca modulul japonez SLIM, care s-a confruntat cu o problemă la nivelul panourilor solare, să fie repornit, a adăugat JAXA.

„Potrivit datelor telemetrice, celulele solare ale lui SLIM sunt orientate spre vest. Dacă lumina Soarelui ajunge pe Lună dinspre vest în viitor, credem că este posibil să producem energie, iar noi ne pregătim în prezent pentru restabilirea funcţionării”, a adăugat agenţia spaţială niponă.

„Am reuşit să finalizăm transmiterea datelor tehnice şi a imaginilor dobândite în timpul coborârii şi după plasarea pe suprafaţa lunară înainte ca alimentarea cu energie să fie întreruptă”, a precizat Jaxa pe reţeaua de socializare X, adăugând că a fost primit un „volum mare de date”.

Japonia a devenit vineri seară cea de-a cincea ţară din lume care a reuşit să plaseze cu succes un vehicul pe Lună.

După o coborâre de 20 de minute, JAXA a anunţat că modulul SLIM (Smart Lander for Investigating Moon) a alunizat sâmbătă la ora 00:20 (vineri, ora 15:20 GMT) şi că a fost stabilită comunicarea cu acesta.

Însă, fără panouri solare în funcţiune, vehiculul spaţial, supranumit „Moon Sniper” datorită capacităţii sale de a asoliza cu mare precizie, a avut energie electrică doar pentru „câteva ore”, a explicat Hitoshi Kuninaka, unul dintre directorii de la Jaxa.

Este posibil ca panourile să funcţioneze din nou odată ce unghiul Soarelui se va schimba, a adăugat el, în timp ce echipa niponă a lucrat intens pentru a maximiza rezultatele ştiinţifice ale misiunii prin transmiterea spre Terra a datelor obţinute pe Lună.

SLIM este una dintre numeroasele misiuni lunare lansate recent de ţări şi companii private. Până acum însă, doar Statele Unite, Uniunea Sovietică, China şi, mai recent, India au reuşit să plaseze cu succes vehicule spaţiale pe Lună.

„Parteneriat în cosmos”

Bill Nelson, administratorul general al agenţiei spaţiale americane (NASA), a transmis „felicitări Japoniei, devenită a cincea ţară din istorie care a asolizat cu succes pe Lună”. „Apreciem parteneriatul nostru în cosmos şi colaborarea noastră în plină desfăşurare”, a adăugat el.

JAXA speră să analizeze datele dobândite în timpul alunizării, pentru a afla dacă vehiculul său şi-a atins obiectivul de a se plasa la mai puţin de 100 metri distanţă de ţinta sa.

SLIM a alunizat într-un mic crater cu un diametru de sub 300 de metri, denumit Shioli, unde ar trebui să efectueze analize la sol.

Cele două mini-rovere pe care le transporta SLIM au fost eliberate aşa cum era prevăzut, a precizat JAXA, inclusiv o sondă sferică denumită SORA-Q, doar puţin mai mare decât o minge de tenis şi capabilă să îşi modifice forma pentru a se deplasa pe suprafaţa lunară. Aceasta a fost dezvoltată de Jaxa în parteneriat cu gigantul japonez al jucăriilor Takara Tomy.

Chiar dacă acurateţea aselenizării abia de acum înainte urmează să fie confirmată, „cred că misiunea este un mare succes”, a declarat Jonathan McDowell, astronom la Centrul Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică.

Mai multe cauze s-ar putea afla la originea problemei cu panourile solare, a explicat el pentru AFP. „Un cablu desprins, un cablu conectat în sens invers sau poate că modulul de alunizare se află cu capul în jos şi nu vede Soarele dintr-un anumit motiv”, a adăugat Jonathan McDowell.

Provocare tehnologică

La mai bine de 50 de ani de când oamenii au păşit pentru prima dată pe Lună – americanii, în 1969 – aceasta a devenit din nou centrul unei curse globale.

Pe lângă Statele Unite şi China, Rusia visează, de asemenea, să reînvie gloria spaţială a URSS, în special prin asocierea sa cu China sau cu India, care a realizat cu succes prima sa aselenizare în vara anului trecut.

În schimb, primele două tentative ale Japoniei de a aluniza au eşuat.

În 2022, o sondă dezvoltată de JAXA, Omotenashi, lansată la bordul misiunii americane Artemis 1, s-a confruntat cu o defecţiune fatală a bateriilor sale la puţin timp după eliberarea ei în spaţiu.

Iar în aprilie 2023, un modul de alunizare al tinerei companii japoneze private iSpace s-a prăbuşit pe suprafaţa Lunii după ce a ratat etapa coborârii sale lente spre scoarţa satelitului natural al Pământului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. „alunizarea”?!