G4Media.ro

Agenţiile de turism care au adus mai mult de 200 de turişti…

Agenţiile de turism care au adus mai mult de 200 de turişti străini în România primesc bani de la stat: 40 euro pentru fiecare turist străin care a stat cel puţin 4 nopţi şi suplimentar 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus – ministerul turismului

Ministerul Antreprenoriatului şi turismului anunţă că, din prima zi a anului 2023, dă startul înscrierilor în cadrul schemei de minimis pentru incoming, urmând astfel a deconta parţial, de la bugetul de stat, cheltuielile agenţiilor de turism care au organizat în 2022 sejururi în ţara noastră pentru cel puţin 200 de vizitatorii străini, cu o durată de cel puţin patru nopţim, transmite News.ro

„Premieră în România, chiar din prima zi a anului viitor! Vom deconta parţial, de la bugetul de stat, cheltuielile agenţiilor de turism care au organizat sejururi în ţara noastră pentru vizitatorii străini, cu o durată de cel puţin 4 nopţi. Programul are un scop clar – valorificarea incomingului, ca activitate de export şi, prin stimularea operatorilor econimici de profil, ne dorim ca rezultat atragerea unui număr cât mai mare de turişti de peste hotare, inclusiv o creştere a încasărilor provenite din această ramură economică. Înscrierile se vor face exclusiv online, aşa cum a devenit tradiţie, de această dată prin intermediul unui formular electronic, disponibil începând de astăzi pentru consultare pe site-ul ministerului”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi turismului.

Agenţiile de turism organizatoare, care au avut activitate de incoming în anul calendaristic anterior mai mare de 200 de turişti străini, vor putea beneficia de sprijin financiar, de la bugetul de stat, după cum urmează:

40 euro pentru fiecare turist străin care a achiziţionat şi plătit, în anul anterior depunerii, printr-o agenţie organizatoare de turism de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puţin 4 nopţi de cazare în România;
Suplimentar 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele 4, în cadrul aceluiaşi sejur sau circuit turistic.

”Bugetul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, alocat schemei de minimis pentru anul viitor, este de 7 milioane lei. Numărul maxim al operatorilor economici care vor beneficia de sprijin se estimează la 1.200”, arată ministerul.

În vederea obţinerii ajutorului de minimis, operatorii economici vor depune trimestrial contractele cu partenerii externi, din care să reiasă numărul de turişti străini, contractele directe cu turiştii străini, voucherul eliberat de către agenţie, semnat şi ştampilat de către unitatea de cazare, precum şi dovada prestării serviciilor de cazare de către unitatea de cazare şi numărul turiştilor, după cum urmează:

  • pentru trimestrul I până la data de 1 mai;
  • pentru trimestrul II până la data de 1 august;
  • pentru trimestrul III până la data de 1 noiembrie;
  • pentru trimestrul IV până la data de 1 februarie a anului următor.

Se vor lua în considerare doar turiştii ale căror sejururi sau circuite sunt finalizate în cursul fiecărui trimestru.

De la 1 ianuarie 2023, vor fi depuse online documentele justificative pentru trimestrul IV al anului 2022.

Verificarea veridicităţii informaţiilor transmise prin intermediul formularului digital de înscriere, a completării tuturor câmpurilor şi a declaraţiilor asumate de aplicant se realizează de către Unitatea de Implementare a Programului. Cheltuielile se vor deconta în termen de 30 de zile lucrătoare de la depunerea lor.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. 200? Măcar 20.000 trebuia!

  2. Ciolac pewte Grindă daca au mers in Dubai ce primeste?

  3. Cred că asta e cu dedicație.