G4Media.ro

Aglomerație în autobuzele STB după ce firma Primăriei a trimis 2.000 de…

Aglomerație în autobuzele STB după ce firma Primăriei a trimis 2.000 de angajați în șomaj tehnic și a redus masiv numărul curselor

Peste 50 de persoane au fost fotografiate în timp ce se deplasau cu unul dintre autobuzele STB care operează pe linia R446 Gruiu-Piața Presei. Dintre acestea, 27 stăteau pe scaune, iar restul în picioare. Pozele au fost făcute de către unul dintre călători în această dimineață la ora 6.30, în stația Săftica.

Călătorii ilfoveni spun că autobuzele sunt burdușite cu pasageri doar la primele ore ale dimineții și că acest lucru s-ar întâmpla de când am intrat în starea de urgență. Mai exact, din momentul în care unul dintre cele trei autobuze care operaau pe linia Gruiu – Piața Presei a fost scos din traseu.

De la începutul stării de urgență, pentru reducerea cheltuielilor, parcul auto al STB a fost redus cu 40%, iar dintre cei 11.000 de angajați, 2.000 vor intra în șomaj tehnic (Vezi detalii în foto).

„Dintre cei 11.000 de angajaţi ai STB, 2.000 vor intra în şomaj tehnic. Asta înseamnă că vor primi doar 75% din salariul pe care până la această dată îl aveau, conform contractului colectiv de muncă, urmând că numărul acestora să nu mai crească. Este o situaţie generată de numărul scăzut de călători pe care compania îl are acum”, a declarat marți pentru Agerpres viceprimarul capitalei, Aurelian Bădulescu.

Totodată, pentru ceilalţi angajaţi ai STB care continuă să vină la muncă, programul de lucru se va reduce de la cinci la patru zile pe săptămână. Bădulescu a mai precizat că în aceste cazuri este vorba mai ales despre vatmani şi conducători de autobuze.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Statul român (pnl=psd), prefera sa isi imbolnaveasca cetatenii care muncesc decat sa taie pensiile speciale ale militienilor ceausisti, ale securistilor ceausisti, ale celor care au tras in popor la revolutie, ale inaltilor demnitari ai partidului comunist si ale procurorilor si judecatorilor comunisti care arestau si condamnau oamenii pentru delict de opinie si pentru libertate de gandire.
    Acesta e statul condus de c.n.s.a.s. si de i.i.c.m.e.r., institutii care in numele adevarului, dreptatii si moralei , fac jocuri politice si prostesc lumea, fara sa ia si fara sa ceara masuri impotriva criminalilor adevarati ai comunismului, ci dimpotriva ii cautioneaza si ii sustin in primirea pensiilor speciale

  2. Clanul Firea-Pandele, criminali cu sange rece.

    • Corect. Aloo Fiereo, suplimentati autobuzele la orele de aglomeratie! Astia fac intentionat, ca sa creasca nr de cazuri si sa ceara dupa aia ca trebuie dat drumul oamenilor sa iasa pe strazi. Fierea si psd fac conomie acolo unde au oamenii nevoie in loc sa desfiinteze companiile locale unde platesc salarii grase la clientela lor

  3. dar vi se pare ca se lucreaza cu capul in institutiile astea bugetofage?la ora 10 sint 2 persoane intr-un autobuz.deci?

    • Pai, Fiereo, Babalescule, sau care p.m. esti cu comentrii tampite, daca tot o dai cu cererea scazuta de transport, de ce nu suplimentezi autobuzele alea la primele ore, iar la ora 10 sa le mai raresti?

      PS. Ia uitati-va si la 105. Sau la 104, la 123…
      Autobuze pline ochi, pe motiv ca „nu e cerere”!
      Pai, bai tampitilor, cresteti numarul lor la orele de varf! Dimineata, cand se intra la munca, si dupa amiaza, cand se termina programul! Iesiti din birouri si mergeti cu autobuzele, si-o sa vedeti CAND anume si PE CE LINII e nevoie de suplimentare!
      Dar faceti-va treaba!

  4. Fi(e)rea a bagat milioane de euro din taxele bucurestenilor in reclame pe toate televiziunile nationale si in salarii astronomice ale pesedistilor fideli in loc sa bage banii in repararea sistemului de termoficare ca sa nu mai inghete oamenii de frig iarna in apartamente. Practic toti cei ce nu sunt bucuresteni sunt asaltati de reclame imbecile despre maretele NErealizari ale primariei generale sau ale celor de sector.

  5. G4Media, va spun cu toata sinceritatea, MANIPULATI FARA NICI CEA MAI MICA RUSINE. Ironia se face sa locuiesc in zona unde se deplaseaza acel autobuz 446 si va spun ca programul autobuzului 446 NU A SUFERIT MODIFICARI ca urmare a trecerii in somaj a celor 2000 de angajati ai STB. ESTE ACELASI PROGRAM DE LA INFIINTAREA LINIEI, adica de anul trecut.
    Mai specific faptul ca locuitorii din Ilfov au ca alternativa (costisitoare) si MAXI_TAXI, acea alternativa care a reprezentat singura modalitate de transport pana la infiintarea liniei STB 446 si in care locuitorii din Ilfov chiar se inghesiuiau si mergeau ca intr-o conserva, asta daca apucai si acel loc in picioare si nu trebuia sa astepti urmatorul MAXI-TAXI. Nici nu vreau sa-mi imaginez cum se circula acum in acele maxi-taxi-uri daca nu erau infiintate liniile cu autobuze de la STB. Primaria Bucurestiului a ajutat enorm locutorii din Ilfov prin infiintarea acestor linii si voi nu stiti decat sa aruncati cu noroi inclusiv in putinele lucruri bune care se fac in tara asta. Asa ca SA VA FIE RUSINE!!!

    • Ironia face sa locuiesc, nu „se face”.
      Nu stiu cui ar trebui sa ii fie rusine, redacției pt stire sau dvs.ca nu stăpâniți reguli simple ale limbii romane.
      Asta cu ” se face” e din ciclul exprimarilor agramate de tipul ” nu se merita” , „s- au divortat” „ori” in loc de or, „datorita” cu conotație negativă, deși acest termen exprima exact contrariul, „decat” in loc de doar, „ministra”, „doctora” etc.
      Eu nu pot intelege si pace cum de scriu unii atat de prost deși, cu siguranță, o parte are si diploma de absolvire a învățământului superior.
      Nu am a cere omului ce se indeletniceste cu munca grea a câmpului sau cu creșterea animalelor, daca nu a absolvit mai mult de 4- 8 clase, sa stăpânească scrierea corectă in limba maternă, dar celor care comentează pe aici știința scrierii in limba romana nu ar trebui sa le lipsească.
      A scrie corect ar trebui sa fie baza oricărui om educat si cu știința de carte.

    • Eugen, si eu iti spun ca la ora 6:30 dimineata, liniile 104, 105 si 123 au autobuze pline ochi! Pe astea le vad eu, or mai fi si altele.

      Si, sa vorbim despre program.
      123 are interval de succedare de 10 minute! In realitate, autobuzele astea merg in grup de trei masini, una dupa alta. Si cred ca-ti poti inchipui ca dupa ce trec trei masini la un minut una dupa alta, dupa aia stai inca 30 (treizeci !!!!) d eminute sa astepti urmatoarea masina…

      Pup-o pe Firea in c#r, daca ai placerea, dar nu-mi spune mie ca autobuzele merg goale si ca Fifi mi-a facut o favoare cand ma pune sa ma inghesui in ele.
      E dosar penal, zadarnicirea combaterii bolilor, dar Babalescu ala e doar huligan, nu avocat. Iar restul sunt numiti de Fifi, deci n-au curaj s-o contrazica.

    • Ironia sortii, locuiesti in alta localitate si platesti de pomana taxe, ca primarul nu-ti ofera mijloace de transport, dar te bucuri ca-ti da Primaria Bucuresti ocazia sa te inghesui in 446, ca oricum e la fel ca inainte.. nici nu conteaza ca suntem in plina carantina si ar trebui sa evitam aglomeratia.

      Pe genii ca tine se bazeaza clanul Firea-Pandele la alegeri. Din pacate, sunteti cam multi.

  6. Ce spuneam mai înainte?! Primăria e pe invers!