Aglomerație în stațiunile de pe Valea Prahovei. Coloane de mașini în Comarnic și Bușteni
Potrivit Centrului Infotrafic al Inspectoratului General al Poliţiei Române valorile de trafic s-au intensificat pe sensul de urcare către zona montană a DN 1 Ploieşti – Braşov şi astfel se circulă în coloană pe raza localităţii Comarnic şi a staţiunii Buşteni. În condiţii de aglomeraţie se circulă şi pe celălalt sens între staţiunile Predeal şi Buşteni, transmite News.ro
„Poliţiştii acţionează în dispozitivul de siguranţă rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor staţiunilor montane de pe Valea Prahovei. Pentru evitarea aglomeraţiei, poate fi folosită ruta alternativă: Ploieşti – Cheia – DN 1A – Braşov şi retur. Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri, să manifeste răbdare şi respect pentru ceilalţi participanţi la trafic şi să adopte o conduită preventivă de condus”, mai indică sursa citată.
Poliţiştii recomandă şoferilor ca înainte de a pleca în călătorie să se asigure că au autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă, dacă urmează să tranziteze zone unde sunt semnalate zăpadă, gheaţă sau depunere de polei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii