G4Media.ro

Agricultorii din Timiș, nemulțumiți de ieftinirea porumbului / Un kilogram se vinde…

Sursa Foto: Pexels.com

Agricultorii din Timiș, nemulțumiți de ieftinirea porumbului / Un kilogram se vinde cu 50% mai puțin decât anul trecut

Agricultorii timișeni se arată nemulțumiți de prețul pe care îl are, la ora actuală, pe piață porumbul, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.

Un kilogram de porumb se vine, acum, cu 50% mai puțin decât anul trecut, deși producțiile sunt mulțumitoare, susțin fermierii.

„Producțiile sunt și de 7 tone la hectar, dar și 10 și 11 tone, o producție pe care, în multe părți mulți agricultori chiar au așteptat-o, având în vedere și condițiile climaterice din acest an, în mod deosebit cantitățile de precipitații care au căzut, dar și modul în care această cultură a fost îngrijită. Nemulțumirea agricultorilor este legată însă de prețul până la 70 de bani sau undeva peste 70 de bani kilogramul de porumb, când anul trecut a fost de la 1,30 lei sau chiar 1,50 lei”, spune secretarul Asociației de Cereale și Plante Tehnice Timiș, Nicolae Oprea.

Campania de recoltare a porumbului este în plină desfășurare. Nicolae Oprea mai spune că, dacă prețurile vor rămâne la același nivel, agricultorii nu își vor putea recupera costurile de producție.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Mălaiul și carnea mai ieftine?!?

    Eu pe cine tb sa plâng, latifundiarii care nu s-au mai saturat de bani când au pleznit cu scumpirile.

    Felicitări românilor că au diminuat consumul când prețul a devenit aberant!

    Și stai sa vezi cat va mai scădea, că sunt niște stocuri de mamă, mamă și pe la oameni pe acasă sunt stocuri și pe la cei ce au de vândut.

  2. Ei se plang, eu ma bucur. Si?