G4Media.ro

Agricultura urbană, o posibilă soluție pentru hrana sustenabilă. Ne vom cultiva cu…

Sursa foto: gradinescu.ro

Agricultura urbană, o posibilă soluție pentru hrana sustenabilă. Ne vom cultiva cu toții propriile fructe și legume? Ce spun studiile și ce inițiative există în România

Agricultura urbană ar putea fi o soluție pentru un viitor sustenabil, spun cele mai recente studii în domeniu. Ea ar putea asigura produse locale la prețuri reduse orașelor și ar putea reduce poluarea.

În contextul în care proporția populației urbane este în continuă creștere, dezvoltarea orașelor devine haotică și contribuie la poluarea mediului înconjurător. În plus, cererea pentru hrană și apă va crește și ea proporțional cu mărimea orașelor.

În mediul urban, consumatorii tind să nu mai cumpere produse procesate, industriale sau de origine străină. Ei preferă produsele locale, pe care le consideră sigure. Pentru fermierii mici, asta reprezintă o oportunitate, conform unui studiu publicat în Jurnalul Științific AgroLife, o publicație a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară București (USAMV).

Agricultura urbană – adică, tot ce însemnă cultivarea și distribuția fructelor și legumelor în interiorul unui oraș – ar putea fi o soluție pentru un viitor sustenabil, este concluzia studiului. Ea poate asigura dezvoltarea economică și socială a orașului și securitatea hranei.

Mai concret, prin grădini urbane, acoperișuri verzi sau sisteme hidroponice, s-ar putea scurta lanțul de distribuție și să scadă prețurile fructelor și legumelor, s-ar putea reduce poluarea din orașe și s-ar putea asigura comunității produse proaspete produse local.

În cazurile mai fericite, spațiile pentru agricultura urbană sau peri-urbană (din jurul orașului) sunt chiar grădinile personale ale oamenilor, pe pământ sau în balcoane.

Orașele care au început să implementeze programe de agricultură urbană folosesc terenurile abandonate pe post de ferme. Mai multe orașe din Grecia, de exemplu, își lasă locuitorii să planteze fructe și legume pe terenurile unor foste baze militare, conform studiului.

Și în România apar inițiative de susținere a agriculturii urbane. Urban Cultor oferă expertiză și echipamente pentru a ajuta oamenii, firmele sau chiar instituțiile publice să-și amenajeze grădini private. Până acum, au amenajat 4.000 de mp de grădini urbane.

Grădinescu este un proiect inițiat de Institutul de Cercetare în Permacultură din România, în parteneriat cu o firmă privată. Până acum, au amenajat zece grădini urbane care sunt îngrijite de comunitate în București și în țară.

Deși poluarea este principalul dezavantaj al agriculturii urbane, un studiu recent a descoperit mai multe plante decorative și medicinale care ar apăra grădinile de aerul nociv din oraș.

O altă modalitate concretă de agricultură urbană este creșterea arbuștilor fructiferi în interiorul orașului, în recipiente protejate. Tot mai multe orașe testează această metodă de cultivare, conform unui studiu recent. Ea este inovatoare pentru că se folosește cel mai eficient de spațiul și de solul pe care îl are la dispoziție.

Metoda presupune plantarea arbuștilor în mici recipiente (ghivece de plastic sau chiar saci) în spații acoperite, protejate de mediul exterior (adică în sere, solare etc.). Este fezabilă pentru că arbuștii nu au rădăcini adânci, se mai arată în studiu.

Și USAMV are un astfel de proiect. Pe lângă faptul că ei cresc arbuști în oraș, în recipiente, îi cultivă pe verticală, pentru o și mai eficientă folosire a spațiului, conform studiului citat.

Printre avantajele acestei metode, profesorul Adrian Asănică, autorul studiului, amintește de perioada mai îndelungată în care fructele sunt coapte (deci de posibilitatea de a avea fructe proaspete în afara sezonului), controlul sporit al factorilor externi (umiditate, temperatură etc.), mobilitate ridicată a arbuștilor și oportunitatea de a include comunitatea orașului în activități ce țin de horticultură.

Dezavantajele menționate de studiu includ un cost inițial de investiție mare și complexitatea sistemului.

Sursa foto: gradinescu.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Da, viitorul e vremea lui Ceașcă, halal viitor!

    • esti chiar turmentat! E deja trecut : „Orto Condiviso Del Quartiere Cita” are deja 10 ani
      Intre doua blocuri , la Venezia. Acum creste inca o gradinita langa biserica! Dincolo de gard unde va fi contruit un zgarie nori deja avem 3 stupi de albine. Torul cu acordul primariei…

  2. Da, vreau!!! Sa fim țărani pana la capăt.

    • Nu stiu daca noi sau copiii nostri mai suntem tarani ! Dar parintii si bunicii nostri au fost si nu putem sterge cu buretele sau cu guma de mestecat!I-am adus pe meleguri straine de voie de nevoie (un copil, griji , batranete sau dumnezeu mai stie de ce).O rosie, o floare, un castravete, un stup de albine le mai da cel putin 20 de ani de viata.

  3. Sper sa crestem in apartamentele de bloc ceva sustenabil si hranitor, gen guzgani.

  4. Și iarbă pe când o să punem? Sau iarba nu e bună pentru romanul de rand cu 2iq in cap? Preferă țuică și vinul? Păi hai cu iarbă in balcoane.

  5. Cred ca mai întai ar trebui sa ne ocupam de agricultura rurala, cea care ne hrăneste, care la ora actuala este un dezastru, apoi sigur și de partea verde in orase, unde totusi sa fim realisti la blocurile/constructiile actuale, mare lucru nu rezulta.
    Hai sa nu ne „îmbătam cu apă rece” ca vom puteam trai din asta(dintr-un balcon mic si acoperisuri ruine), cu investitii destul de mari … ex: sa faci un acoperis de bloc „verde”, investitie+apa(curent elecric sa poți duce apă acolo), etc… Treziti-va multi fac economie de apă si curent electric pentru a supravietui!!!!
    Articolul il puteți scrie pentru o țară ca Germania sau Danemarce unde nivelul de trai este cu mult peste al nostru!!!
    Nu mai scrieti povesti pentru romani, nu vedeti ca nu li se dau tratamente, in curand nu o sa aibă electricitate si caldura și alimente necesare pentru a trai!!!

    • De ce vorbesti? 1-2%au ce le trebuie, drept este ca tot ei nu au nevoie de rosii pe balcon