G4Media.ro

Air France îşi anulează zborurile între Paris şi Kiev din cauza ”situaţiei…

sursa foto: Air France - imagine de prezentare

Air France îşi anulează zborurile între Paris şi Kiev din cauza ”situaţiei de la faţa locului”

Air France şi-a anulat marţi cele două zboruri Paris-Kiev şi Kiev-Paris, ”având în vedere situaţia de la faţa locului, ca măsură de precauţie”, anunţă luni compania franceză, relatează AFP.

”Air France va reevalua cu regularitate situaţia şi aminteşyte că situaţia şi siguranţa zborurilor, a clienţilor şi a echipajelor sale sunt un imperativ absolut”, subbliniază compania.

Până în prezent, compania asigura două rotaţii pe săptămână între capitalele celor două ţări, marţea şi duminica.

Compania germană Lufthansa a anunţat că-şi suspendă zborurile către Kiev şi Odessa începând de luni şi până la sfârşitul lui februarie, dar că menţine o legătură la Llov, în vestul Ucrainei.

Franţa le-a recomandat sâmbătă tuturor cetăţenilor francezi să părăsească Ucraina, în contextul în care ameninţarea unei invazii de către Rusia este tot mai prezentă.

”Se recomandă tuturor cetăţenilor francezi al căror sejur în Ucraina nu are un motv imperios să părăsească ţara”, a anunţat diplomaţia franceză în recomandările sale de călătorie.

sursa: News.ro, sursa foto: Air France – imagine de prezentare

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. de ce nu le anuleaza pe alea de la moscova ca parca rusia e mai amenintata decat ucraina?